Fostul șef Oracle România a scăpat de închisoare, deși a recunoscut că a luat șpagă un milion de euro. Cum a fost posibil

mindrutescu

Fostul șef al companiei Oracle România vreme de 15 ani, Sorin Mîndruțescu, scapă de condamnare, deși a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției.

 

Prin înțelegerea parafată la DNA, Mîndruțescu și-a asumat nu doar acuzațiile de luare de mită, ci și o pedeapsă de doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare.

Grație unei controversate decizii a CCR, Sorin Mîndruțescu a invocat prescripția, așa că Tribunalul București a respins înțelegerea.

A primit de la firme șpăgi de aproape un milion de euro pentru a le ajuta să câștige contracte cu statul

Mîndruțescu a fost acuzat că ani la rând ar fi primit șpăgi de aproape un milion de euro de la companii de IT din România ca să le ajute să câștige contracte cu statul, oferindu-le programe și licențe la prețuri avantajoase.

Citește și
ANAF
Foşti inspectori ANAF Alexandria, acuzați că au cerut șpagă pentru a aplica o amendă mai mică decât cea prevăzută de lege
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sorin Mîndruțescu ar putea pierde însă sumele pe care le-ar fi primit cu titlul de mită, dar procurorii ar trebui să îi ceară asta judecătorului de cameră preliminară.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Niculae Bădălău a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi dare de mită
Niculae Bădălău a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi dare de mită

Fostul vicepreşedintele al Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi Niculae Bădălău a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi dare de mită în formă continuată.  

Foşti inspectori ANAF Alexandria, acuzați că au cerut șpagă pentru a aplica o amendă mai mică decât cea prevăzută de lege
Foşti inspectori ANAF Alexandria, acuzați că au cerut șpagă pentru a aplica o amendă mai mică decât cea prevăzută de lege

Doi foști inspectori din cadrul ANAF Alexandria au fost trimişi în judecată de DNA după ce ar fi cerut o mită 2.000 de lei.

 

Sorin Mindrutescu si-a dat demisia din functia de presedinte CA al CFR
Sorin Mindrutescu si-a dat demisia din functia de presedinte CA al CFR

Presedintele Consiliului de Administratie al CFR SA, Sorin Mindrutescu, si-a dat demisia, invocand motive personale, a anuntat miercuri compania de stat care administreaza reteaua feroviara.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.