Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu, condamnat la 7 ani închisoare

Bogdan Olteanu
Agerpres

Bogdan Olteanu, fost deputat PNL și preşedinte al Camerei Deputaţilor, a fost condamnat marţi, de Tribunalul Bucureşti, la 7 de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

 

Este vorba despre un dosar în care este acuzat că a primit 1 milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.

Instanţa a mai dispus confiscarea contravalorii în lei a sumei de un milion de euro, reprezentând suma traficată.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Citește și
Sorin Ovidiu Vîntu
Sorin Ovidiu Vîntu, trimis în judecată pentru cumpărare de influenţă de 1.000.000 de euro
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Potrivit Agerpres, Bogdan Olteanu a fost trimis în judecată de DNA în octombrie 2016, fiind acuzat că, în perioada iulie - noiembrie 2008, pe când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Ulterior, ca urmare a diligenţelor depuse de Olteanu, Mihaiu a fost numit, la data de 18 septembrie 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, susţin procurorii.

Potrivit acestora, suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăţi înregistrate în SUA şi apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remişi lui Olteanu la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea în sediul PNL.

De asemenea, procurorii arată că, în toamna anului 2008, Bogdan Olteanu a participat la alegerile parlamentare, urmărind obţinerea unui mandat de deputat.

În acest context, din dispoziţia lui Vîntu, Olteanu a beneficiat de consultanţă politică pentru campania electorală fără să achite contravaloarea serviciilor de zeci de mii de euro.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
DNA cere 10 ani închisoare pentru Bogdan Olteanu. Ar fi primit 1 milion € de la Vîntu
DNA cere 10 ani închisoare pentru Bogdan Olteanu. Ar fi primit 1 milion € de la Vîntu

Un procuror de la DNA a cerut, joi, magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti condamnarea lui Bogdan Olteanu, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, la o pedeapsă maximă pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv 10 ani închisoare.

Sorin Ovidiu Vîntu, trimis în judecată pentru cumpărare de influenţă de 1.000.000 de euro
Sorin Ovidiu Vîntu, trimis în judecată pentru cumpărare de influenţă de 1.000.000 de euro

Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de cumpărare de influenţă, după ce i-ar fi dat fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu 1.000.000 de euro.

Bogdan Olteanu, asteptat sa spuna care a fost traseul celor doua milioane de euro de la Vintu
Bogdan Olteanu, asteptat sa spuna care a fost traseul celor doua milioane de euro de la Vintu

Fostul viceguvernator al Bancii Nationale a Romaniei, Bogdan Olteanu, a fost asteptat, joi, la Curtea de Apel Bucuresti.

Confruntare Vintu - Bogdan Olteanu la DNA.
Confruntare Vintu - Bogdan Olteanu la DNA. "Daca nu as fi dat sumele de bani, Liviu Mihaiu nu ar fi fost numit guvernator"

Sorin Ovidiu Vintu a afirmat, in timpul confruntarii cu Bogdan Olteanu de la DNA, ca fostul presedinte al Camerei Deputatilor i-a spus ca trebuie sa dea un milion de euro pentru el si un alt milion pentru Calin Popescu Tariceanu, in campania electorala.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă