Ce se întâmplă cu dosarul controlului ISU la Ferma Dacilor, înainte de tragedie. Pompierii ar fi primit o masă de protocol

Ferma Dacilor
Agerpres

Tribunalul Militar va decide asupra cererii DNA de redeschidere a urmăririi penale cu privire la modul în care ISU Prahova a făcut controale la Ferma Dacilor, înainte ca incendiul izbucnit aici să omoare opt persoane și să rănească alte două.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a stabilit, marţi, că Tribunalul Militar este instanţa competentă să soluţioneze cererea DNA de redeschidere a urmăririi penale în legătură cu modul în care reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova au făcut controale înainte de incendiul de la Ferma Dacilor.

"Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe intimaţii col. (rez.) Dumitru Elisei Tiberiu, mr. Chelba Cristina şi Ilie Adelina Elena în favoarea Tribunalului Militar Bucureşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata Ilie Adelina Elena, în cuantum de 340 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă", se arată în decizia postată pe site-ul Înaltei Curţi.

Dosarul care are ca obiect "confirmare redeschidere urmărire penală" a fost înregistrat la Tribunalul Prahova în data de 29 decembrie 2023, la trei zile după incendiul de la Ferma Dacilor soldat cu opt morţi şi doi răniţi.

Tribunalul Prahova şi-a declinat însă competenţa de soluţionare a acestei cereri în favoarea Tribunalului Militar Bucureşti.

Citește și
Ferma Dacilor
Dosarul Ferma Dacilor. Cererea de redeschidere a urmăririi penale privind controlul ISU, termen de judecată pe 20 martie
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

După patru termene de judecată şi o amânare de pronunţare, judecătorii de la Tribunalul Militar Bucureşti au decis că nici ei nu au competenţa să soluţioneze această cauză.
În consecinţă, Tribunalul Militar Bucureşti a hotărât să trimită dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a soluţiona conflictul negativ de competenţă.

Iniţial, ca intimaţi în această speţă erau fostul prim-adjunct al inspectorului-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova Dumitru Elisei şi Cristina Chelba, fost inspector de prevenire din cadrul ISU Prahova, însă ulterior, conform datelor de pe portalul instanţelor de judecată, a apărut ca intimată în dosar şi Adelina Ilie, administrator al Fermei Dacilor.

ISU Prahova ar fi închis ochii la lipsa autorizației de securitate la incendiu de la Ferma Dacilor pentru o masă de protocol 

Fostul inspector-şef de la ISU Prahova Mihai Drăgan şi adjunctul său Elisei Dumitru au ieşit la pensie în 2021, după ce au apărut suspiciuni că ar fi trecut cu vederea nereguli descoperite la mai multe pensiuni şi crame din Prahova, printre care şi Ferma Dacilor.

Colonelul Elisei Dumitru a fost vizat de un dosar al DNA, clasat în luna martie 2023, din lipsă de probe.

DNA a investigat posibila implicare în mod direct şi în repetate rânduri a colonelului Elisei Dumitru în activitatea subordonaţilor, în sensul că le-ar fi solicitat acestora să nu amendeze mai mulţi agenţi economici din Prahova pentru abateri pe linia securităţii la incendiu.

În iulie 2019, inspectorii de la ISU Prahova au efectuat un control la pensiunea Ferma Dacilor din satul Tohani, complexul fiind administrat, prin interpuşi, de Cornel Dinicu, prin firma Ferma Dacilor Production SRL.

Deşi pensiunea nu avea autorizaţie de securitate la incendiu, pompierii au dat doar un avertisment şi în schimb ar fi primit o masă de protocol.

Incendiul devastator izbucnit în data de 26 decembrie la Ferma Dacilor s-a soldat cu opt morţi, cinci adulţi şi trei copii, precum şi cu doi răniţi.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Procurorii cer prelungirea măsurii preventive a arestului la domiciliu pentru Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor
Procurorii cer prelungirea măsurii preventive a arestului la domiciliu pentru Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor

Patronul complexului turistic Ferma Dacilor, Cornel Dinicu, acuzat de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, ar putea rămâne în arest la domiciliu.

 

Dosarul Ferma Dacilor. Cererea de redeschidere a urmăririi penale privind controlul ISU, termen de judecată pe 20 martie
Dosarul Ferma Dacilor. Cererea de redeschidere a urmăririi penale privind controlul ISU, termen de judecată pe 20 martie

Cererea de redeschidere a urmăririi penale în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor a primit termen de judecată pe 20 martie.

Contestația lui Cornel Dinicu, judecată miercuri. Patronul de la Ferma Dacilor va putea să comunice cu fiul său şi cu iubita
Contestația lui Cornel Dinicu, judecată miercuri. Patronul de la Ferma Dacilor va putea să comunice cu fiul său şi cu iubita

Tribunalul Prahova a decis, miercuri, să îi permită patronului complexului turistic Ferma Dacilor, Cornel Dinicu, să comunice cu fiul său şi cu concubina, hotărârea fiind definitivă.

Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor, a scăpat de arest preventiv și s-a întors acasă. Decizia magistraților
Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor, a scăpat de arest preventiv și s-a întors acasă. Decizia magistraților

Patronul complexului turistic Ferma Dacilor, locul în care de Crăciun au murit opt oameni, printre care trei copii, s-a întors acasă, după o lună petrecută în spatele gratiilor.  

Cea mai plauzibilă cauză a tragediei de la Ferma Dacilor rămâne un televizor de la care ar fi sărit scântei
Cea mai plauzibilă cauză a tragediei de la Ferma Dacilor rămâne un televizor de la care ar fi sărit scântei

Patronul ''Fermei Dacilor'', Cornel Dinicu, a fost scos marți din arest, şi dus la pensiunea în care 5 adulţi şi 3 copii, între care şi fiul lui, au murit în flăcări.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.