Lazăr a anunţat finalizarea Dosarului Revoluţiei. "Azi prezentăm adevărul juridic"

×
Codul embed a fost copiat

Procurorul general al României, Augustin Lazăr a anunţat luni finalizarea Dosarului Revoluţiei.

La aproape 30 de ani de la Revoluţie, procurorul general al României a anunţat finalizarea dosarului privind evenimentele din decembrie 1989.

 

Declaraţia de presă:

Citește și
Augustin Lazar
Procurorul general, despre modificarea legilor penale: ”Ar afecta substanțial activitatea”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Bună ziua! Vă mulțumesc pentru participarea la această declarație de presă!

 

Astăzi Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție va înainta instanței de judecată rechizitoriul în cauza cunoscută generic drept “dosarul Revoluției”.

Este un moment deosebit pentru justiția militară în special și pentru justiția română în general, un moment care marchează îndeplinirea unei datorii profesionale, dar și a unei datorii de onoare față de istorie și față de patrie.

Finalizarea acestei cauze de către colegii noștri, procurorii militari, reprezintă realizarea unuia dintre cele mai importante obiective din proiectul de management pe care mi l-am asumat public în urmă cu trei ani: soluționarea “dosarelor istorice”!

Oameni de cultură, politicieni, cercetători, istorici au exprimat, de-a lungul timpului, diverse teorii, explicații, aprecieri în legătură cu adevărul despre momentul “decembrie 1989”. Astăzi, juriștii încheie această provocare, prezentând “adevărul juridic”, ca parte componentă a unei investigații complexe, care a pornit de la ideea că responsabilitatea pentru victimele Revoluției din decembrie 1989 nu este una instituțională, ci este o responsabilitate directă, individuală.

Rechizitoriul Secției Parchetelor Militare însumează 12 volume, în total 3280 de file. Dosarul cauzei cuprinde 3330 de volume, dintre care 2030 de volume au fost administrate după 13 iunie 2016, cifre ilustrative pentru volumul impresionant de muncă efectuat de către colegii noștri.

Doresc să subliniez faptul că pentru întocmirea rechizitoriului au fost administrate, în principal, probele obţinute după 13 iunie 2016, dată la care judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a confirmat redeschiderea urmăririi penale în prezenta cauză.

Datorăm soluționarea, temeinică și legală, a acestui dosar istoric unei echipe de procurori militari, din elita Ministerului Public, cu experiență, știință și conștiință. În această echipă, experiența generației care la Revoluție avea 30 – 33 de ani s-a unit cu energia generației mai tinere.

Cu toate că în ultima perioadă instituția a trecut prin momente dificile, echipa de procurori militari a avut capacitatea de a supraviețui și de a se regenera neîncetat. A reușit prin forța sa investigativă să obțină cooperarea mai multor instituții ale statului în arhivele cărora se aflau probele concludente și pertinente. A identificat documentele clasificate, realizând astfel tabloul puzzle clar, din punct de vedere juridic, al faptelor și evenimentelor Revoluției române.

Administrarea cu celeritate a unui probatoriu impresionant în mai puțin de trei ani a fost posibilă și datorită unei bune colaborări interinstituționale. În acest sens, doresc să adresez mulţumiri următoarelor instituţii:

1. Ministerului Apărării Naţionale – pentru identificarea, declasificarea şi punerea la dispoziţie a multor documente militare de arhivă;

2. Senatului României – pentru facilitarea declasificării, scanării şi punerii la dispoziţie a Stenogramelor şi raportului Comisiei Senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989;

3. CNSAS – pentru punerea la dispoziţie a informaţiilor necesare aflate în administrarea acestei instituţii;

4. Serviciului Român de Informaţii - pentru identificarea, declasificarea şi punerea la dispoziţie a multor documente militare de arhivă;

5. Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale – pentru sprijinul logistic oferit.

Informații detaliate despre rechizitoriu urmează să primiți prin intermediul unui comunicat de presă care va fi emis în cursul zilei de astăzi.

În încheiere, doresc să prezint public scuzele instituţiei Ministerului Public pentru durata excesivă a anchetei penale.

Totodată, vă rog să îmi permiteți să îmi exprim convingerea că acest demers al procurorilor militari înseamnă mai mult decât sesizarea instanței în vederea stabilirii adevărului judiciar.

Nicolae Iorga spunea că „un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții” și că „istoria își bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se.”

De aceea, eu cred că soluția emisă este o dovadă de respect pentru memoria eroilor din decembrie 1989 și, în egală măsură, o dovadă de responsabilitate pentru educația generațiilor tinere. 

 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Augustin Lazăr, reacție la acuzaţiile că ar fi sancţionat disciplinar un deţinut
Augustin Lazăr, reacție la acuzaţiile că ar fi sancţionat disciplinar un deţinut

Procurorul general Augustin Lazăr a respins, vineri, afirmaţiile că ar fi dispus sancţionarea disciplinară a unui deţinut de la Penitenciarul Aiud

Procurorul general, despre modificarea legilor penale: ”Ar afecta substanțial activitatea”
Procurorul general, despre modificarea legilor penale: ”Ar afecta substanțial activitatea”

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a transmis Ministerului de Justiție observațiile formulate de procurorii din cadrul Ministerului Public cu privire la propunerile de modificare a legislației penale.

Olguța Vasilescu cere demisia imediată a lui Lazăr:
Olguța Vasilescu cere demisia imediată a lui Lazăr: "Să-şi ceară scuze"

Deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu i-a solicitat procurorului general al României, Augustin Lazăr, să îşi dea demisia "imediat".

Motivul pentru care Augustin Lazăr cere verificarea Adinei Florea în cazul dosarului Tel Drum
Motivul pentru care Augustin Lazăr cere verificarea Adinei Florea în cazul dosarului Tel Drum

Procurorul general Augustin Lazăr a sesizat CSM în vederea  verificării Adinei Florea, şeful adjunct al SIIJ, pentru săvârşirea unor abateri disciplinare în legătură cu modul în care a cerut de la DNA dosarul "Tel Drum".

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.