Anchetă în Vâlcea, după ce sute de oameni ar fi obținut certificate Covid fără să se imunizeze

×
Codul embed a fost copiat

O nouă anchetă privind vaccinări fictive a fost declanșată în județul Vâlcea, unde sute de oameni ar fi obținut certificate Covid, fără să se imunizeze.

Anchetatorii au făcut percheziții la două centre de vaccinare - din comuna Mihăești și orașul Băbeni, dar și la domiciliile unor suspecți. Trei medici și cinci asistente sunt la audieri.

Luni, la centrul de vaccinare din Mihăești, asistentele nu au mai lăsat pe nimeni să intre. De aici au fost ridicate cutii întregi de documente pentru a fi verificate.

La Mihăești lucrau, în procesul de vaccinare, 7 medici și 15 asistente din tot județul. Surse din anchetă spun că mai mulți oameni ar fi plătit între 200 și 300 de euro, pentru a obține certificatul care confirma imunizarea. Centrul deservește 7 localități.

Adriana Popescu, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea: „Procurorii efectuează cercetări într-o cauza penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infesctiuni de corupție și fals. S-au efecturat percheziții domiciliare în 11 locații respectv la sediile unor instituții publice, iar restul la domiciilile unor persoane fizice”.

Citește și
certificat verde
Trei români din Austria s-au prezentat la DNA pentru a recunoaște că au obținut certificatul verde de la Vama Petea
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Localnicii spun că nu știau ce se întâmplă la centrul de vaccinare.

Reporter: Vi s-a părut ceva suspicios legat de angajați, de asistenți, de medici?

Tânără: Nu, totul a fost cum ar trebui să decurgă toate lucrurule, totul era steril, personalul foarte ok, nu a fost nimic incorect făcut.

Reporter: Nu va sugerat nimeni o vaccinare fictivă?

Tânără: Nu.

Constantin Bărzăgeanu, primarul localității Mihăiești: „Au venit, s-au ridicat dicumente de aici. Le-am creat condiții, lucrurile au mers bine. Nu-mi vine să cred, erau din județ, din Râmnicu Vâlcea, dar erau niște specialiști foarte buni”.

În Băbeni s-ar fi întâmplat același lucru. Deocamdată, anchetatorii nu au dat delatii despre modul în care ar fi acționat suspecții.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Românii care nu se vaccinează ar putea să primească vouchere pentru a se testa ca să meargă la birou
Românii care nu se vaccinează ar putea să primească vouchere pentru a se testa ca să meargă la birou

Ministrul Sănătății ar vrea ca certificatul Covid să fie obligatoriu doar atunci când ritmul de infectare sau cel al spitalizărilor creşte timp de trei săptămâni la rând.

Trei români din Austria s-au prezentat la DNA pentru a recunoaște că au obținut certificatul verde de la Vama Petea
Trei români din Austria s-au prezentat la DNA pentru a recunoaște că au obținut certificatul verde de la Vama Petea

Trei români stabiliţi în Austria s-au prezentat la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a recunoaşte că au obţinut certificat digital european COVID din Vama Petea fără a se vaccina, au precizat surse judiciare.

Surse: Ce prevede noul proiect de lege al lui Rafila, privind certificatul ”verde” Covid-19
Surse: Ce prevede noul proiect de lege al lui Rafila, privind certificatul ”verde” Covid-19

Noul proiect de Lege privind certificatul ”verde” Covid-19 la locul de muncă, inițiat sub coordonarea ministrului Sănătății Alexandru Rafila, este aproape de finalizare, urmând să fie depus în Parlament.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă