După o vacanţă forţată de 2 săptămâni, elevii s-au întors astăzi la școală. În ce condiții și-au primit școlile elevii

×
Codul embed a fost copiat

După o vacanţă forţată de 2 săptămâni, elevii s-au întors astăzi la școală.

După o vacanţă forţată de 2 săptămâni, elevii s-au întors astăzi la școală. Însă doar 67 la sută dintre şcolile de stat şi private, acolo unde personalul este vaccinat în proporție de peste 60 la sută, au putut să îi primească pe copii în sălile de clasă. Sunt însă și excepții.

Aproximativ 1,8 milioane de elevi s-au întors începând de astăzi în bănci. Vorbim despre un total de 4847 de școli din toată țara care și-au deschis porțile pentru cei mici. În aceste unități de învățământ, peste 60% din personal este vaccinat.

Deşi pragul de vaccinare impus în rândul angajaţilor din şcoli e depăşit în multe unităţi de învăţământ, unele au decis totuşi să rămână în sistem online. În Bucureşti, de exemplu, sunt 27 de şcoli care, deşi ar fi putut începe fizic orele, au hotărât să nu o facă.

Sunt însă și situații paradoxale în care unele școli nu au putut să îi primească pe elevi fizic în bănci pentru că nu au personalul vaccinat, cu toate că în localitățile respective sunt chiar și două săptămâni de când nu a mai fost raportat vreun caz de covid.

Citește și
scoala
Elevii se întorc la școală în funcție de gradul de imunizare al angajaților. Listele cu situația vaccinării
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Sunt modificări și în vacanțele elevilor. Vacanța de iarna va începe pe 23 decembrie și se va termina pe 2 ianuarie pentru elevii de gimnaziu și liceu și pe 9 ianuarie pentru preșcolari și cei din clasele pregătitoare. Următoarea vacanță, cea de primăvara, începe pe 15 aprilie și durează până pe 1 mai. Asta înseamnă că elevii vor fi în vacanță și de paștele catolic și cel ortodox, care pică fix în acest interval. Mai rămâne vacanța de vară, care va începe pe 11 iunie.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ministrul Educației: ”Școlile și grădinițele cu rata de vaccinare sub 60% încep în format online”
Ministrul Educației: ”Școlile și grădinițele cu rata de vaccinare sub 60% încep în format online”

Ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunțat vineri modul în care vor funcţiona şcolile începând de luni, 8 noiembrie, în condiții care vor ține cont de pandemia de Covid-19.

Elevii se întorc la școală în funcție de gradul de imunizare al angajaților. Listele cu situația vaccinării
Elevii se întorc la școală în funcție de gradul de imunizare al angajaților. Listele cu situația vaccinării

Elevii se vor întoarce de luni fizic la școală, dar acest lucru depinde de gradul de vaccinare a personalului didactic, a anunțat joi seara președintele Klaus Iohannis. 

Iohannis: ”Începând de luni, elevii se vor întoarce fizic la școală. Va fi introdusă o nouă condiție”. Ce spune de guvern
Iohannis: ”Începând de luni, elevii se vor întoarce fizic la școală. Va fi introdusă o nouă condiție”. Ce spune de guvern

Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat că elevii se vor întoarce luni fizic la școală, acolo unde condițiile sanitare permit acest lucru.

Cum va începe școala pe 8 noiembrie. Ministrul Educației:
Cum va începe școala pe 8 noiembrie. Ministrul Educației: "Avem situații îmbucurătoare"

După două săptămâni de vacanță, pe 8 noiembrie, va începe școala pentru trei milioane de elevi. Ministerul Educației propune reluarea cursurilor cu prezența elevilor în bănci și cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță.

Sorin Cîmpeanu: Avem probleme cu conexiunea la internet pentru predarea online
Sorin Cîmpeanu: Avem probleme cu conexiunea la internet pentru predarea online

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că sunt probleme cu conexiunea la internet pentru predarea online.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.