Mii de tineri din toată țara au susținut examenul de admitere la Universitățile de Medicină și Farmacie

×
Codul embed a fost copiat

Viitorii medici ai României au făcut duminică primul pas spre carieră. Mii de tineri din toată țara au susținut examenul de admitere la Universitățile de Medicină și Farmacie.

Concurența este mare în toate centrele universitare. Luni sau cel mai tarziu marți vor afla dacă au intrat la facultatea visată.

Aproape 3500 de candidați s-au înscris anul acesta la toate facultatile Universității de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti. Iar subiectele au fost pe măsură.

Viitor student: Nu mă așteptam să fie în halul ăsta de greu. La buget nu cred, dar la taxă sper să intru. Părinții mei sunt medici amândoi și am considerat că e o alegere bună și pentru mine.

Părinții și prietenii i-au așteptat afară, pe o căldură îngrozitoare.

Citește și
studenti
Admitere facultate 2022. Top 10 Universități din țară
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

15 mii de lei este taxa pentru Facultățile de Medicină și Stomatologie și 10 mii de lei pentru Farmacie.

Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, rector UMF Carol Davila București: În acest an am avut cu 70 de candidați în plus față de anul trecut și cu 171 față de acum 2 ani. La medicină sunt cei mai mulți 2405 candidați au fost înscriși pentru 718 locuri, deci concurența este destul de mare.

Peste 2.200 de candidați au dat examenul de admitere și la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași. Cei mai mulți au fost Medicină Generală și Asistență Medicală – aproape 4 candidați pe un singur loc.

Admiterea la cele 10 specializări de la UMF Iași s-a făcut pe baza rezultatelor obținute la testele grilă, cu răspunsuri unice.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
UNTOLD premiază studenții de 10 ai României, într-o nouă campanie de susținere a excelenței în educație
UNTOLD premiază studenții de 10 ai României, într-o nouă campanie de susținere a excelenței în educație

Studenții de la universitățile de stat care iau nota 10 la examenele din sesiunea de vară primesc abonamente gratuite la festival.

Admitere facultate 2022. Top 10 Universități din țară
Admitere facultate 2022. Top 10 Universități din țară

După ce au promovat examenul de Bacalaureat 2022, absolvenții și-au depus dosarul de înscriere la facultățile unde își doresc să-și continue studiile

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.