Metoda suedeză. De ce își duc profesorii elevii în pădure în mod constant: ”E mult mai bine pentru copii”

×
Codul embed a fost copiat

Școlile unde lecțiile se desfășoară chiar în mijlocul naturii câștigă tot mai mult teren în Suedia. Acolo, profesorii și educatorii au deja experiență la acest capitol.  

Astfel de cursuri - spun ei - le oferă ocazia să pună accent pe partea practică și să facă predarea mai interesantă.

De altfel, potrivit curiculei suedeze de educație, elevii și preșcolarii trebuie să petreacă cel puțin două ore pe zi în aer liber.

Pentru unii copii din Stockholm, o plimbare pe o potecă accidentată, într-o pădure de la marginea orașului, nu e ceva ieșit din comun.

Cei mici au între 2 și 3 ani și fac parte dintr-un program în care cea mai mare parte a cursurilor se petrece în aer liber, în mijlocul naturii. În ultimele 6 săptămâni au învățat totul despre... foc. De la cum să-l deseneze și până la materialele care îl aprind.

Citește și
scoala Al-Azhar diNnStockholm
Scandal la o scoala musulmana din capitala Suediei. Tratamentul discriminator la care au fost supuse elevele
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Emma Wiking, profesor: "Vrem să învețe toate lucrurile astea încă din primii ani pentru că noi sperăm ca atunci când vor fi la școală și vor avea alte clase își vor aminti că au nevoie de câteva lucruri ca să pornească un foc. Și bineînțeles, dacă vor să stingă un foc, vor ști că atunci când îl acoperă, unul dintre cele trei lucruri va lipsi."

Profesorii care îi însoțesc pe copii taie lemne, le arată cum se face focul și chiar pregătesc bunătăți pentru cei mici, în mijlocul pădurii. De data aceasta, au făcut clătite. Una dintre profesoare spune că există o lecție ascunsă chiar și în dulciurile pregătite în natură.

Emma Wiking, profesor: "E mult mai bine pentru copii să învețe în medii autentice. Așa că, dacă vrem să îi învățăm despre împărțire și adunare, voi număra copiii și voi împărți o clătită. Vorbim mult despre fructe, împărțim fructe pentru că acesta e cel mai important lucru: să nu facem lucrurile doar teorie, ci și practică."

Aceste școli în mijlocul naturii au apărut în Suedia în 1985, și oferă educație bazată pe experiențe, în peste 200 de centre din toată țara. Iar, în ultimii ani, interesul pentru această metodă este în creștere.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Scandalul asistenților medicali falși din România. Televiziunea suedeză anunță controale
Scandalul asistenților medicali falși din România. Televiziunea suedeză anunță controale

Televiziunea publică din Suedia anunță că peste 100 de școli postliceale sanitare din România vor fi verificate de autorități, după scandalul diplomele false obţinute de viitorii asistenţi medicali.

Scandal la o scoala musulmana din capitala Suediei. Tratamentul discriminator la care au fost supuse elevele
Scandal la o scoala musulmana din capitala Suediei. Tratamentul discriminator la care au fost supuse elevele

 Autoritatile de la Stockholm se declara socate de practicile de la scoala Al-Azhar din capitala, care au fost prezentate de un post de televiziune suedez.

Portretul criminalului din Suedia:
Portretul criminalului din Suedia: "singuratic si pasionat de jocuri video". Tanarul si-a ales victimele pe baza etniei

"Este o zi neagra pentru Suedia" a marturisit premierul suedez inainte de a vizita scena atacului care a avut loc joi intr-o scoala din Trollhätten, sud-vestul Suediei.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.