Încă mai există elevi care nu pot participa la orele online. Mii de tablete, livrate în Botoșani cu întârziere

×
Codul embed a fost copiat

Peste 6.000 de elevi din județul Botoșani, care nu au participat până acum la orele online, așteaptă să primească tablete în următoarele zile.

Dispozitivele au fost trimise de către Ministerul Educației, și urmează să fie configurate de către specialiști.

Potrivit Inspectoratului Şcolar Botoşani, peste 6.000 de elevi nu au putut participa până acum la orele online. În prag de vacanţă, autorităţile le vor trimite, în sfârşit, tabletele mult aşteptate.

Daniela Fecioru-Cantemir, director Liceul "Demoștene Botez" din Trușești: Am primit 345 de tablete, număr care acoperă, în momentul de faţă, necesarul dispozitivelor pe care le pot folosi copiii pentru învăţarea online.
Reporter: Ce au făcut elevii până acum?
Daniela Fecioru-Cantemir, director Liceul "Demoștene Botez" din Trușești: Au fost grupuri de suport, elevi de la care şi-au luat temele şi le-au postat colegii pentru ei, sau am trimis fise prin microbuzul şcolar.

Reporter: Aceste tablete acoperă necesarul?
Ada Macovei, inspector general adjunct ISJ Botoşani: 10% din ceea ce este în evidenţele noastre, ca şi populaţie şcolară eligibilă în cadrul proiectului ce include învăţământul obligatoriu. 6.170 de copii care nu au avut până acum acces la tablete.

Citește și
tablete scoli
Distribuirea tabletelor pentru elevi s-a încheiat în 23 de județe. HARTĂ
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Şi autorităţile locale au achiziţionat alte 3.000 de dispozitive, care şi ele aşteaptă să fie distribuite către elevii din mediile defavorizate.

Gabriel Hârtie, inspector şcolar general ISJ Botoşani: "Orice tabletă este binevenită, având în vedere cum ne desfăşurăm activitatea. 6.170 de tablete au fost achiziţionate de Ministerul Educaţiei pentru judeţul Botoşani. Avem 15 UAT-uri unde deja s-au făcut."

Dispozitivele vor fi configurate de informaticienii din şcoli, iar în câteva zile vor ajunge şi la elevi. Totuşi, ar mai putea să apară probleme, deoarece în judeţ sunt încă zone fără semnal.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Moment emoționant într-o școală din Bacău. Surpriza unor elevi de clasa a cincea pentru dirigintă
Moment emoționant într-o școală din Bacău. Surpriza unor elevi de clasa a cincea pentru dirigintă

Moment emoționant la o școală din Bacău, unde elevii unei clase a 5-a și-au surprins diriginta, pe care nu o mai văzuseră în clasă din septembrie, din cauza pandemiei.

Distribuirea tabletelor pentru elevi s-a încheiat în 23 de județe. HARTĂ
Distribuirea tabletelor pentru elevi s-a încheiat în 23 de județe. HARTĂ

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, anunţă că luni s-a încheiat distribuirea tabletelor pentru elevi în 23 de judeţe şi în municipiul Bucureşti.

Elevii care învață la -51 de grade Celsius. Când se suspendă cursurile în localitățile din Siberia
Elevii care învață la -51 de grade Celsius. Când se suspendă cursurile în localitățile din Siberia

Elevii de la o școală din Siberia învață la -51 de grade Celsius, în fiecare zi. Acolo, activitatea școlară se suspendă numai în cazul în care temperatura coboară până la valoarea de -56 de grade Celsius.

Ce surpriză i-au făcut mai mulți elevi unei profesoare din Bistrița. Femeia a fost copleșită de emoție
Ce surpriză i-au făcut mai mulți elevi unei profesoare din Bistrița. Femeia a fost copleșită de emoție

Elevii unui liceu din Bistrița au pus la cale o surpriză pentru profesoara lor de engleză, pe care o apreciază în mod deosebit, iar distanța, pentru că școala s-a mutat pe internet, nu a fost un obstacol.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.