Definitivat 2019. Peste 7.400 de cadre didactice susţin miercuri proba scrisă a examenului

Subiecte Definitivat 2018
Agerpres

Definitivat 2019. Peste 7.400 de candidaţi sunt aşteptaţi, miercuri, să susţină proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ, în cele 42 de centre de examen din judeţe şi din Capitală.

Definitivat 2019. Cadrele didactice care promovează acest examen dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.

Definitivat 2019. Potrivit Ministerului Educaţiei, proba scrisă din cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ (sesiunea 2019) se va desfăşura miercuri, începând cu ora 10:00, în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti). În acest an, proba va fi susţinută la 96 de discipline de examen, scrie News.ro.

Dintre cei 8.064 de candidaţi înscrişi la începutul anului şcolar, au fost admişi la proba scrisă 7.482 de candidaţi care au îndeplinit cumulativ următoarele condiţii: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin 1 an; calificativul pentru anul şcolar în curs „Bine” sau „Foarte bine”; media aritmetică a notelor obţinute la cele două inspecţii la clasă şi la evaluarea portofoliului profesional - minimum 8, dar note nu mai mici de 7 la probele menţionate anterior.

Conform Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de definitivare în învăţământ, în vederea susţinerii probei scrise, candidaţii vor avea acces în sălile de examen cel mai devreme la ora 8.00 şi cel mai târziu la ora 8:45, în baza unui act de identitate/paşaport valabil. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore.

Citește și
Titulariare 2019
Titularizare 2019. Emoții mari pentru cei care vor un loc la catedră. „Dau a multa oară”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

MEN arată că a fost înregistrat un număr mare de candidaţi înscrişi pentru disciplinele/specializările: limba română şi literatură pentru copii/metodica activităţii instructiv-educative din învăţământul preşcolar - învăţământ preşcolar în limba română (2.079); limba şi literatura română şi matematică/metodica predării acestora - învăţământ primar în limba română (1.367); educaţie fizică şi sport/specialitate şi metodica predării acesteia (856); limba şi literatura engleză/specialitate şi metodica predării acesteia (464); limba şi literatura română/specialitate şi metodica predării acesteia (401).

Subiectele, precum şi baremele de evaluare sunt asigurate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi vor fi afişate, după susţinerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro (ora 16:00) şi la avizierele centrelor de examen.

Lucrările scrise vor fi evaluate în 6 centre organizate la nivel naţional. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie cel puţin 8 pentru promovarea examenului.

Primele rezultate vor fi afişate în 31 iulie în centrele de examen şi pe definitivat.edu.ro. Contestaţiile se depun la centrele de examen, în 31 iulie, după afişarea rezultatelor, şi 1 august, până la ora 14:00. Rezultatele finale se afişează în centrele de examen şi pe site în 5 august.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, şi obiectivul acestui examen naţional.

Prin dobândirea definitivării în învăţământ, cadrul didactic depăşeşte stadiul de debutant şi poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învăţământ preuniversitar şi de a participa ulterior la susţinerea examenelor pentru obţinerea gradelor didactice.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI peantru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
TITULARIZARE 2019: 7 candidați pe loc la examen. Marea miză din acest an
TITULARIZARE 2019: 7 candidați pe loc la examen. Marea miză din acest an

Cu teancuri de caiete și fișe strânse puternic la piept, peste 30 de mii de români care vor să fie profesori au intrat miercuri în sala de examen.

Titularizare 2019. Emoții mari pentru cei care vor un loc la catedră. „Dau a multa oară”
Titularizare 2019. Emoții mari pentru cei care vor un loc la catedră. „Dau a multa oară”

Titularizare 2019. Cu pixuri în mână şi teancuri de caiete ori fișe strânse puternic la piept, peste 30.000 de români care vor să fie profesori au intrat miercuri în sala de examen.

Unde va pleca un elev de la cel mai bun liceu vocațional din Capitală, după BAC
Unde va pleca un elev de la cel mai bun liceu vocațional din Capitală, după BAC

Împinşi de la spate de părinţi, susţinuţi de profesori şi conştienţi că viitorul este totuşi răspunderea lor! Aşa au încheiat bacalaureatul, candidaţii celor mai bune colegii din Bucureşti.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.