„Nici n-am ajuns bine și a trebuit să gust pălinca”. Gazdele din Maramureș i-au așteptat pe turiști cum se cuvine de Paște

×
Codul embed a fost copiat

Românii care își petrec vacanța de Paște în satele din Maramureș își trag sufletul în natură și se bucură în fiecare clipă de tihna locului.

Gazdele au scos de la cuptor pâine de casă, cozonaci și faimosul miel umplut cu crustă arămie și toate aromele primăverii în tocătură. După slujba de Înviere, toți creștinii se vor așeza la mese întinse, recunoscători că i-au prins cu bine sărbătorile.

La acest centru de călărie, 7 familii din București stau în căsuțe tradiționale din lemn și se bucură de natură cât este ziua de lungă. 

Turist: „Nici n-am ajuns bine și a trebuit să gust pălinca și sa mănânc ceva”.

La câțiva kilometri distanță, în Breb, oaspeții și-au suflecat și ei mânecile la bucătărie alături de gazde. Au văzut pe viu cum se face coasta umplută, cu tocătură de drob.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Dumitru Eugen, turist Craiova: „Sunt obiceiuri foarte frumoase, m-am îndrăgostit de Maramureș și vin de 3-4 ori pe an, mă simt ca la mine acasă și e ceva de vis”.

În cele patru zile de vacanță, musafirii și-au propus să se rupă cât mai mult de zgomotul orașului.

Lăcrămioara Popa, turistă București: „Oamenii sunt calzi și primitori, se mănâncă bine, te odihnești bine, zona este absolut magică”.

Turiști din Arad: „O ieșire din asta este extraordinară, să ne încărcăm pozitiv și reușim să facem față activităților cotidiene”.

Raluca Vișovan, reprezentant han: „În Noaptea de Înviere îi ducem pe oaspeții noștri la biserică, după care urmează masa cu bucatele sfințite, în a doua zi de Paști îi primim cu un joc tradițional din zonă”.

Și la Sighet, doi tineri au amenajat un mic sat de vacanță.

Lucian Valea, proprietar: „Oamenii din metropele doresc să aibă parte de relaxare, de evadare, liniște și alte servicii care să-i scoată din rutina zilnică, experiențele pentru străini sunt ca și cum ar merge 100 de ani în trecut, să le trezească simțuri pe care poate nu le-au mai avut demult”.

Pentru patru zile cu mese festive, seri de distracție cu ceterași și plimbări cu caii turiștii dau de la 6.000 de lei în sus.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Slujba de Înviere, Paște 2023. Pro TV transmite în direct de la Mănăstirea Antim
Slujba de Înviere, Paște 2023. Pro TV transmite în direct de la Mănăstirea Antim

La miezul nopții, preoții din toate bisericile ortodoxe cheamă credincioșii să primească lumină. Primim și dăruim lumină! PRO TV transmite, de la ora 23.45, slujba de Înviere de la Mănăstirea Antim.      

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.