Ziua Poliției Române, prilej de distracție pentru copii. Cum i-au răsfățat agenții pe cei mici

×
Codul embed a fost copiat

De Ziua Politiei Române, cei care iubesc uniforma au participat la tot soiul de festivitati.

Extrem de încântați, copiii s-au fotografiat cu autospecialele și au primit de la agenți dulciuri, șepcuțe, baloane colorate, dar și câteva lecții introductive despre meseria de polițist.

În Parcul Regelui din București, zeci de polițisti cu autospecialele din dotare i-au așteptat cu mic cu mare pe trecători.

Fetiță: "E un stand și cu arme, acolo primești permis de conducere".

Reporter: Ce mașini conduci cu el?

Citește și
refugiati
IGPF: Creștere cu peste 50% a numărului ucrainenilor care au intrat în țară în ultimele 24 de ore
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Fetiță: "Vreau să conduc mașini de poliție".

Iar dorința aproape că i s-a îndeplinit, pentru că sâmbătă toți copiii au avut voie să se urce la volanul autospecialelor și să pornească sirenele.

Peste 200 de puști au trecut și pe la standul polițiștilor criminaliști, care le-au prezentat procedura de amprentare.

Cei mici au învățat și câteva reguli de circulație, dar și cum se acordă primul ajutor.

Ziua Poliției este sărbătorită de 22 de ani pe 25 martie, dar pentru că pică într-o zi de luni, evenimentul s-a organizat în avans.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
BMW-urile din achiziția anchetată de Parchetul European, prezentate la Ziua Poliției Române. Cât au costat GALERIE FOTO
BMW-urile din achiziția anchetată de Parchetul European, prezentate la Ziua Poliției Române. Cât au costat GALERIE FOTO

Maşinile BMW achiziţionate de IGPR printr-o procedură verificată acum de Parchetul European condus de Laura Codruţa Kovesi au fost prezentate sâmbătă, cu ocazia Zilei Poliţiei Române.

 

IGPF: Creștere cu peste 50% a numărului ucrainenilor care au intrat în țară în ultimele 24 de ore
IGPF: Creștere cu peste 50% a numărului ucrainenilor care au intrat în țară în ultimele 24 de ore

Numărul cetăţenilor ucraineni care au intrat în ţară a crescut, marţi, cu 50% faţă de ziua precedentă, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) transmis, miercuri, AGERPRES.

Ziua Poliției Române. Conducerea Inspectoratului General, preluată, în mod simbolic, de un elev de 11 ani
Ziua Poliției Române. Conducerea Inspectoratului General, preluată, în mod simbolic, de un elev de 11 ani

În ziua în care Poliţia Română împlineşte 200 de ani de existenţă, conducerea Inspectoratului General a fost preluată vineri dimineață, în mod simbolic, de un elev de 11 ani, olimpic la matematică.

Gluma postată de MAI pe Facebook, la scurt timp după ce Poliția a recunoscut discuțiile cu o grupare interlopă
Gluma postată de MAI pe Facebook, la scurt timp după ce Poliția a recunoscut discuțiile cu o grupare interlopă

În ziua în care oficialii Poliției Române au admis că s-au întâlnit în secret cu liderii unei grupări interlope, Ministerul Afacerilor Interne a încercat să comunice o informație de interes public printr-o glumă pe pagina sa oficială de Facebook.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă