Incendiu uriaș la Palatul Administrativ din Suceava. Au ars 2.000 de mp din mansardă

×
Codul embed a fost copiat

S-a dat alarma în zori la Suceava, unde un incendiu de proporţii a cuprins şi în final a distrus mare parte din Palatul Administrativ.

Focul a mistuit totul pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi, iar pagubele sunt uriaşe. Clădirea de patrimoniu cea mai veche din oraş găzduieşte Prefectura şi Consiliul Judeţean. 7 ore au stat pompierii în frig ca să înlăture şi cel mai mic pericol.

Flăcările înteţite de vântul puternic au muşcat din mansarda clădirii făcută în mare parte din lemn. Acolo erau birourile Prefecturii, dar şi ale celor de la STS şi Salvamont. Aproape totul s-a făcut scrum: documente şi mobilier. Cum situaţia tindea să devină disperată, pompierii din Suceava au fost nevoiţi să ceară ajutorul colegilor din Botoşani, care au trimis o autoplatformă de lucru la înălţime. În total, 18 maşini de maşini au ajuns la intervenţie şi peste 80 de oameni au încercat să lichideze focul. Dar tot au apărut problemele.

Un hidrant folosit de cei de la ISU nu a avut presiune, aşa că 2 dintre militarii aflaţi pe scară nu au avut cu ce să stingă focul timp de 12 minute.

Incendiul a fost stins după 4 ore, dar intervenţia s-a încheiat după alte 3 ore. Mansarda a ars mult timp mocnit.

Citește și
incendiu
Tragedie evitată de doi polițiști din Constanța. Cum au intervenit să stingă un incendiu
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Pagubele sunt uriaşe, mai ales că vorbim despre o clădire de patrimoniu, ridicată în 1904.

Neoficial incendiul ar fi pornit de la supraîncălzirea reţelei electrice. Deocamdată ancheta este în plină desfăşurare şi nu există o concluzie oficială. În clădire erau câţiva angajaţi care au apucat să plece la timp.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ce riscă cei care dau foc intenționat vegetaţiei. Amenzile sunt uriașe
Ce riscă cei care dau foc intenționat vegetaţiei. Amenzile sunt uriașe

Un incendiu a cuprins vegetația uscată de la marginea localității Lucieni, din județul Dâmboviţa.

Tragedie evitată de doi polițiști din Constanța. Cum au intervenit să stingă un incendiu
Tragedie evitată de doi polițiști din Constanța. Cum au intervenit să stingă un incendiu

Misiune neaşteptată pentru doi poliţişti din Constanţa, care au observat că iese fum dintr-un apartament. Nu au stat pe gânduri şi au sărit imediat în ajutor.

Incendiu violent în Caraş-Severin. Mai multe case au fost mistuite de flăcări
Incendiu violent în Caraş-Severin. Mai multe case au fost mistuite de flăcări

Trei case s-au făcut scrum vineri seară în localitatea Mehadia, din judeţul Caraş-Severin.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă