Vaslui: Tânăr în comă şi cu un traumatism cranio-cerebral, găsit pe un drum din Vultureşti

Ambulanta
StirilePROTV

Un bărbat în vârstă de 26 de ani a fost găsit, marţi, în comă profundă, cu un traumatism cranio-cerebral, pe un drum din comuna Vultureşti, circumstanţele producerii incidentului fiind încă necunoscute.

Un tânăr a fost găsit în comă şi cu un traumatism cranio-cerebral, pe un drum din Vultureşti
 

A fost trimisă o ambulanţă B2 cu asistent medical din substaţia Negreşti care a găsit pacientul în comă profundă şi cu un traumatism cranio-cerebral sever produs în condiţii necunoscute. Având în vedere starea critică a victimei, a fost solicitată ulterior intervenţia ambulanţei TIM, care a stabilizat victima şi a transportat-o la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, Daniel Ungureanu.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii incidentului, în acest caz fiind deschis un dosar de cercetare penală pentru lovire sau alte violenţe.

Poliţia Oraşului Negreşti a fost sesizată cu privire la faptul că, în zona unui local din comuna Vultureşti, a fost găsit un bărbat, în vârstă de 26 de ani, din aceeaşi localitate, aflat în stare de inconştienţă. Persoana vătămată a fost transportată la o unitate medicală din municipiul Vaslui, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză, a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe şi se continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul sesizat, identificarea persoanelor implicate şi dispunerea măsurilor legale”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Citește și
Terry Wayne Wallis
Prima reacție a unui bărbat care s-a trezit din comă după 19 ani
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un tânăr de 30 de ani a murit, după ce a fost bătut cu bestialitate, în Târgu Mureș
Un tânăr de 30 de ani a murit, după ce a fost bătut cu bestialitate, în Târgu Mureș

După ce a fost bătut cu bestialitate de către mai mulți indivizi într-un complex de agrement din Târgu Mureș, un tânăr de 30 de ani a intrat în comă și, după câteva zile, a murit.

Prima reacție a unui bărbat care s-a trezit din comă după 19 ani
Prima reacție a unui bărbat care s-a trezit din comă după 19 ani

Un bărbat din Arkansas, care s-a trezit miraculos dintr-o comă de 19 ani, a murit joi, cu o săptămână înainte să împlinească 58 de ani.

A crezut că e răcită, dar când a ajuns la spital medicii au băgat-o în comă 16 zile. Ce a pățit o tânără de 20 de ani
A crezut că e răcită, dar când a ajuns la spital medicii au băgat-o în comă 16 zile. Ce a pățit o tânără de 20 de ani

După o săptămână în care a petrecut alături de noii săi colegi de la facultate, o studentă din Marea Britanie a început să nu se simtă prea bine și a crezut că a răcit.

Detalii cutremurătoare despre copilul de 2 ani ajuns în comă la spital, bătut de părinți. Cazul a șocat medicii din Iași
Detalii cutremurătoare despre copilul de 2 ani ajuns în comă la spital, bătut de părinți. Cazul a șocat medicii din Iași

Un băiețel de 2 ani a ajuns în comă, la spitalul de Pediatrie "Sf Maria" din Iași, zdrobit în bătaie de mama lui, o tânără de 20 de ani, și de iubitul ei, de 17 ani.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă