Un șofer a fost amendat pentru că a băut apă în timp ce se afla la volan

Un șofer a fost amendat pentru că a băut apă în timp ce se afla la volan
iStock

Un șofer a fost amendat, după ce a băut apă dintr-o sticlă de plastic, în timp ce conducea, într-o zi caniculară.

Brock Harris, din Beaudesert, Australia, a fost tras pe dreapta când se afla în drum spre casă, după 12 ore de muncă. Polițiștii l-au amendat pe bărbat cu 173 de dolari, din cauză că nu ar fi condus cu atenție, potrivit Daily Mail

"Dacă este împotriva legii, atunci voi plăti amenda, dar nu este în regulă să amendezi pe cineva care bea apă, într-o zi în care afară sunt 39 de grade”, spune șoferul.

Pe de altă parte, polițiștii susțin că un astfel de gest ar putea distrage atenția șoferului de la condus.

„Sunt multe persoane care consumă băuturi la volan și o fac în siguranță. Iar pentru a da o amendă, trebuie să analizăm circumstanțele pentru a vedea dacă acțiunile șoferului provoacă riscuri pentru el sau pentru cei din jur”, spun autoritățile.

Citește și
carabinieri
Cum a încercat o româncă să scape de o amendă în Italia. Carabinierii au arestat-o pe loc
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
DIICOT a anulat amenda de 5.000 lei aplicată mamei Luizei Melencu
DIICOT a anulat amenda de 5.000 lei aplicată mamei Luizei Melencu

Procurorul Giorgiana Hosu, care asigură interimatul la conducerea DIICOT după demisia lui Felix Bănilă, a anulat amenda de 5.000 de lei dată Monicăi Melencu, mama Luizei, fata de 18 ani dispărută în luna aprilie la Caracal, transmite Agerpres.

Cum a încercat o româncă să scape de o amendă în Italia. Carabinierii au arestat-o pe loc
Cum a încercat o româncă să scape de o amendă în Italia. Carabinierii au arestat-o pe loc

Carabinierii din Cerignola, Foggia, au arestat o femeie, în vârstă de 33 de ani, de origine română, după ce aceasta a încercat să îi mituiască cu raporturi sexuale, pentru a scăpa de o amendă.

Amendă maximă de 5.000 de lei pentru cei care transmit alerte false la 112
Amendă maximă de 5.000 de lei pentru cei care transmit alerte false la 112

Persoanele care alertează fals agenţiile specializate de intervenţie, prin 112, sunt obligate să suporte costurile legate de logistică, deplasare, utilizarea sistemelor tehnice și cheltuielile cu personalul.

Şofer prins cu 166 şi 236 de km/oră în Iași. Gestul său în timp ce era urmărit de poliţişti
Şofer prins cu 166 şi 236 de km/oră în Iași. Gestul său în timp ce era urmărit de poliţişti

Un bărbat din comuna Miroslava a fost amendat şi a rămas fără permisul de conducere pentru o perioadă de opt luni, după ce a fost prins de două ori de radar conducând cu viteză foarte mare, a trecut pe roşu şi nu a oprit la semnalele poliţiştilor. 

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă