Un fost lunetist infiltrat în Ku Klux Klan timp de zece ani rupe tăcerea: Dacă KKK are o ţintă azi, acea ţintă eu sunt

ku klux klan
Shutterstock

Un fost informator al poliţiei federale americane (FBI), Joseph Moore, care s-a infiltrat timp de zece ani în Ku Klux Klan vorbeşte public despre această perioadă ”pentru ca publicul să ştie”, în caz că i se întâmplă ceva.

”Dacă KKK are o ţintă azi, acea ţintă eu sunt”, a declarat el miercuri seara la postul francez France2.

Ideea unui agent bine intenţionat care intră cu riscul vieţii în Ku Klux Klan, o reţea rasistă foarte violentă, apărută în timpul Războiului de Secesiune şi alimentată de anii de segregare rasială în Sudul Americii, obsedează cinematograful american, însă pentru Joseph Moore nu este o ficţiune. După un deceniu de joc dublu nu scapi nepedepsit, notează News.ro.

Cum arată viața sa acum

Joseph Moore trăieşte în continuare în Florida, împreună cu familia sa, la fel ca în timpul misiunilor pentru ”Birou”, însă s-a mutat şi şi-a schimbat identitatea în 2018.

Nu lasă arma de foc din mână şi supraveghează împrejurimile casei cu un sistem de supraveghere cu senzori de mişcare.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Cu toate acestea, unii dintre foştii săi ”confraţi” din ”Klan” i-au luat urma şi l-au vizitat de la distanţă.

Acesta este motivul pentru care Joseph Moore şi-a reluat numele real şi a decis să vorbească în mod public, începând cu agenţia americană de presă The Associated Press.

Acest veteran al armatei americane a ajutat la dejucarea a cel puţin două asasinate, arestarea mai multor membri KKK şi aflarea mai multor lucruri despre ramificaţii ale grupării în rândul forţelor de ordine.

Sarcina de a identifica membri ai Klanului în rândul poliţiştilor sau gardenilor de închisoare a fost uşa de intrare în această lume periculoasă.

”FBI voia să adun un maximum de informaţii despre aceşti oameni şi să le confirm identitatea”, rezumă el la AP.

În pofida faptului că este legat istoric de Sudul Statelor Unite, Ku Klux Klan este o nebuloasă răspândită pe întregu tertoriu american, organizat în ”capitole”.

În 2007, el intră în capitolul ”Uniunea Cavalerilor Sudişti şi Nordişti”. Începe modest, culegând numere de înmatriculare în parcări la reuniuni la care asistă.

Însă încrederea pe care i-o acrodă în curând camarazii săi îl face să descopere pregătiri în vederea unei tentative de asasinat a unui şofer de TIR latino-american. Elementele pe care le colectează conduc, până la urmă, la împiedicarea crimei.

În timp, presiunea creşte tot mai mult. El ajunge în contradicţie cu regulile în vigoare, dezvăluind ceea ce face soţiei şi părinţilor. Diagnosticat bipolar, nu este crezut de către soţie, pe care ajunge să o ia la evenimente KKK. Aceste confidenţe şi indiscreţii obligă FBI-ul să-l deconecteze.

Însă poliţia federală îl caută în 2013. Misiunea de această dată este să se infiltreze în capitolul ”Cavalerii Tradiţionalişti Americani”, unde ajunge, după un an, însărcinat cu securitatea şi comunicaţiile interne.

În decembrie 2014, un baron local, Charles Newcomb, îi vorbeşte despre un nou plan de asasinat.

Un gardian activist KKK apelează la prieteni pentru a-l elimina pe Warren Williams, un fost deţinut afroamerican cu care se afla în conflict.

Joseph Moore înregistrează conversaţile pe această temă la care a luat parte, timp de luni de zile.

În aceste înregistrări audio, Charles Newcomb spune ”îl ciopârţim aici şi apoi îl aruncăm în râu? Ce facem?”.

Câteva zile mai târziu, Moore trimite comanditarilor o fotografie în care Williams apare întins, inert şi aparent mort, pe care a regizat-o el însuşi. Misiunea este un succes, iar FBI-ul efectuează trei arestări.

În mărturia sa, Joseph Moore explică mecanica succesului său rapid în KKK.

”Am inventat un personaj care a participat la campanii în străinătate, medaliat, care a efectuat operaţiuni externe, mai multe decât am făcut”, dezvăluie cel care a fost lunetist în trupele americane, ”un personaj pe care să-l considere util în orgaizare la scară înaltă”.

”Dacă nu eşt credibil, învestit la toate nivelurile, nu ai şansa să-ţi regăseşti familia seara. Deci trebuie să intri până-n gât pentru a-ţi asigura securitatea ta şi a familiei tale”, spune el.

După anii petrecuţi în KKK, el conchide că organizaţia recrutează tot mai mulţi bărbaţi din forţele de ordine şi din sistemul carceral.

”Dacă vrei să ştii de ce nu au oamenii încredere în poliţie, este pentru că au o rudă sau un prieten care a fost vizat de un extremist care purta o insignă sau o armă. Iar eu ştiu că este aşa. În fond, am dejucat o tentativă de asasinat orchestrată de poliţişti”, conchide el.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un calugar dominican, confundat cu un membru Ku Klux Klan, intr-un campus universitar.
Un calugar dominican, confundat cu un membru Ku Klux Klan, intr-un campus universitar. "Aveti grija, nu va plimbati singuri"

Un calugar din SUA a fost confundat cu un membru Ku Klux Klan, intr-un campus universitar din SUA.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă