Un băiat de 15 ani, acuzat de tentativă de omor. Ce ar fi plănuit să facă

politie crima
iStock

Un băiat în vârstă de 15 ani, din Statele Unite, a fost pus sub acuzare, după ce a împușcat o fată de 7 ani, chiar în seara de Halloween.

Băiatul este acum acuzat de tentativă de omor, potrivit purtătorului de cuvânt al poliției din Chicago, Anthony Guglielmi. Adolescentul a fost arestat sâmbătă, după ce poliția l-a identificat ca fiind principalul suspect, potrivit ABC News

Victima, o fată de 7 ani, se află în stare gravă la spital, după ce a fost împușcată în zona gâtului.

"Familia fetiței în vârstă de 7 ani, care a fost împușcată în Little Village, este recunoscătoare pentru toate mesajele de susținere pe care le-a primit. În mod clar, nu fata era ținta”, potrivit reprezentanților poliției.

Autoritățile cred că ținta ar fi fost, de fapt, un bărbat în vârstă de 31 de ani, care a fost la rândul său împușcat în mână.

Citește și
Suporteri
Incidente după un meci de fotbal disputat la Ploiești. 91 de suporteri, săltați de jandarmi
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Polițiștii nu au făcut public numele principalului suspect, din cauză că este minor.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Șoferul mașinii zdrobite de macara este în stare critică. Cum a scăpat teafăr al doilea șofer
Șoferul mașinii zdrobite de macara este în stare critică. Cum a scăpat teafăr al doilea șofer

Incident șocant în centrul Bucureștiului: o macara de zeci de tone, folosită la demolarea unei clădiri, s-a prăbușit peste două mașini aflate în trecere, lângă Palatul Telefoanelor.

Incidente după un meci de fotbal disputat la Ploiești. 91 de suporteri, săltați de jandarmi
Incidente după un meci de fotbal disputat la Ploiești. 91 de suporteri, săltați de jandarmi

Un număr de 91 de suporteri au fost duşi la secţii de poliţie sau la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova, în urma unui conflict izbucnit după terminarea partidei de fotbal dintre echipele F.C. Petrolul Ploieşti şi A.S.U. Poli Timişoara.

Un cuțitar din Botoșani a fost arestat după ce a amenințat două fete
Un cuțitar din Botoșani a fost arestat după ce a amenințat două fete

Un tânăr de 27 de ani din judeţul Botoşani a fost arestat preventiv după ce a urmărit două adolescente şi ar fi ameninţat un alt adolescent chemat în sprijinul acestora, a anunţat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

Un tânăr din Tulcea a lovit o bătrână cu mașina și a fugit de la locul accidentului
Un tânăr din Tulcea a lovit o bătrână cu mașina și a fugit de la locul accidentului

Poliţiştii tulceni au întocmit dosar penal unui tânăr de 21 de ani care, sâmbătă dimineaţa, a condus sub influenţa băuturilor alcoolice, a accidentat o persoană şi a plecat de la locul evenimentului, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.