Un asteroid monstruos de mare va trece pe lângă Pământ chiar de Haloween. Viteza, de 86 de ori mai mare decât cea a sunetului

asteroid
Shutterstock

Un asteroid monstruos de mare, cu „potențial periculos”, va trece pe lângă Pămând chiar de Haloween, pe 31 octombrie, potrivit NASA.

 

Asteroidul, numit 2022 RM4, are un diametru estimat între 330 și 740 de metri, aproape la fel de mare ca Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume (828 de metri).

Viteza, de 86 de ori mai mare decât cea a sunetului

Acesta va trece peste planeta noastră cu aproximativ 84.500 km/h, adică de aproximativ 68 de ori mai rapid decât viteza sunetului.

Pe 1 noiembrie, asteroidul se va afla la aproximativ 2,3 milioane de kilometri de Pământ, de aproximativ șase ori distanța medie dintre Pământ și Lună. După standardele cosmice, aceasta este o marjă foarte subțire, scrie livescience.com.

NASA semnalează orice obiect spațial care se află la 193 de milioane de kilometri de Pământ ca „obiect apropiat de Pământ” și clasifică orice corp mare aflat la 7,5 milioane de kilometri de planeta noastră drept „potențial periculos”.

Citește și
NASA
Misiunea DART a NASA s-a lovit cu succes de un asteroid. Cum s-a văzut momentul de pe Pământ | VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Aceste potențiale amenințări sunt urmărite îndeaproape de astronomi, care le studiază pentru a subraveghea orice potențiale abateri de la traiectoriile prezise.

Din 2017, NASA a observat peste 700 de asteroizi acare s-au aflat în apropierea Pământului și 66 de comete.

Doi dintre asteroizii detectați, 2019 MO și 2018 LA, au lovit Pământul, primul explodând în largul coastei de sud a statului Puerto Rico, iar cel din urmă aterizând în apropierea graniței dintre Botswana și Africa de Sud. Din fericire, acei asteroizi erau mici și nu au provocat nicio pagubă.

Conform NASA, Pământul nu este pus în primejdie de nici o posibilă coliziune apocaliptică de asteroid în cel puțin următorii 100 de ani.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
NASA a reușit să schimbe traiectoria asteroidului Dimorphos
NASA a reușit să schimbe traiectoria asteroidului Dimorphos

Misiunea spațială prin care un asteroid a fost deviat de pe traiectoria sa, la finele lunii septembrie, a fost un succes, a anunțat NASA.  

Misiunea DART a NASA s-a lovit cu succes de un asteroid. Cum s-a văzut momentul de pe Pământ | VIDEO
Misiunea DART a NASA s-a lovit cu succes de un asteroid. Cum s-a văzut momentul de pe Pământ | VIDEO

Moment istoric: o navetă spaţială a NASA s-a izbit în mod intenţionat de un asteroid, în primul test de apărare planetară făcut de umanitate, relatează CNN.  

Misiune spațială fără precedent. NASA încearcă să devieze un asteroid. Momentul va putea fi urmărit LIVE
Misiune spațială fără precedent. NASA încearcă să devieze un asteroid. Momentul va putea fi urmărit LIVE

Luni noapte, omenirea încearcă să devieze un asteroid pentru a testa o variantă de apărare a Pământului în viitor. Mai mulţi cercetători români fac parte din echipa acestei misiuni spaţiale fără precedent.

Un asteroid uriaș va trece pe lângă noi vineri. Cât de mult se va apropia
Un asteroid uriaș va trece pe lângă noi vineri. Cât de mult se va apropia

Un asteroid de mărimea unei balene albastre va trece pe lângă Pământ. Centrul NASA pentru Studii privind Obiectele apropiate de Pământ (CNEOS), asteroidul numit 2015 FF se va apropia de Pământ pe 12 august.

Un asteroid imens se îndreaptă către Pământ în acest weekend. NASA l-a etichetat drept „potențial periculos”
Un asteroid imens se îndreaptă către Pământ în acest weekend. NASA l-a etichetat drept „potențial periculos”

NASA urmărește un asteroid imens care urmează să se apropie foarte mult de Pământ în acest weekend.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.