Turiști prinși când își fac ciorbă în camera de hotel. Reacția administratorului unei pensiuni din Eforie Nord

Ciorba
mesajul.ro

Turiștii români caută soluții să își petreacă vacanțele cât mai ieftin, însă unii dintre ei împing totul la extrem, provocând neplăceri atât hotelierilor, cât și celorlalte persoane cazate, potrivit presei locale.

Un reprezentant al unei pensiuni din Eforie Nord a povestit pentru Replica Online că a fost nevoit să se gândească la soluții după câteva situații bizare. După ce a tot găsit mizerie în camere și a dat peste turiști care, găteau ciorbă în cameră, a deschis un mic restaurant, unde să le pună la dispoziție un mic dejun la un preț accesibil.

”Restaurantul pentru asta l-am deschis, pentru a putea evita mâncatul pe lenjeria albă și a evita sacoșele de mâncare din camere. Am pus un mic dejun, la un preț decent, la 20 de lei, în felul acesta îi încurajăm să vină să mănânce la restaurant, la masă ca oamenii, și am rezolvat o problemă, să nu mai facă mizerie prin cameră, să mănânce prin parcare sau prin portbagaje. Pe lângă mâncarea adusă din exterior, aceștia vin și cu băuturi, cu toate că îi atenționez că este interzis acest lucru. Sunt momente în care, dacă mergeți la supermarketul din oraș (Eforie - n.r.), nu mai găsești marfă deloc, e gol. Au venit cu o butelie mică, să-și facă un ou, un mic dejun, și de acolo s-a ajuns la oala de ciorbă. Da, găteau ciorbă în cameră...”, a declarat administratorul pensiunii.

Astfel de situații au tot fost întâlnite, în special în partea de sud a litoralului, hotelierii precizând că nu este problema de a servi un snack în cameră, ci de situațiile prezentate mai sus, în sensul că turiștii ajunseseră să gătească feluri de mâncare principală. 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Şaptesprezece pistoale, fără serie şi fără muniţie, găsite într-un camion care încerca să intre în România
Şaptesprezece pistoale, fără serie şi fără muniţie, găsite într-un camion care încerca să intre în România

Şaptesprezece pistoale de calibrul 9 milimetri, fără serie şi fără muniţie, au descoperite într-un camion care încerca să intre în ţară pe la Calafat. Şoferul, cetăţean străin, nu a putut prezenta documente pentru arme şi a fost reţinut.

VOYO ți-a pregătit trei filme de excepție. Intră acum în cont și află ce poți viziona săptămâna aceasta
VOYO ți-a pregătit trei filme de excepție. Intră acum în cont și află ce poți viziona săptămâna aceasta

Trei filme de excepție sunt săptămâna aceasta disponibile pe VOYO. Intră chiar acum și urmărește Darkness of Man (2024), Knives Out (2019) și Jexi (2019).

Gheretele de la Aeroportul Otopeni cu sandvișuri de 55 de lei, închise de ANPC. Prețuri colosale, cu jeg inclus
Gheretele de la Aeroportul Otopeni cu sandvișuri de 55 de lei, închise de ANPC. Prețuri colosale, cu jeg inclus

ANPC a închis 11 puncte de lucru și a dat amenzi de peste 367.000 de lei printre gheretele nou-deschise de pe Aeroportul Otopeni, care vindeau sandvișuri cu 55 de lei și merdeneaua cu 20 de lei. În ciuda prețurilor uriașe, acestea erau pline de jeg.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă