Turcii cer lumii să respecte rețeta originală a donerului. Ce ingrediente ar putea dispărea din preparatul iubit de români

×
Codul embed a fost copiat

Din ce în ce mai multe produse așteaptă pe listele Comisiei Europene un certificat de autenticitate. România are aprobate peste 70 de mâncăruri și băuturi, la diferite categorii.

La rând, în Registrul specialităților tradiționale garantate stă și donerul, varianta turcească a șaormei. Turcii cer lumii să respecte rețeta originală: adică să facă doner fără sosuri, brânză și condimente.

Nu e intersecție în București în care să nu găsești măcar o shaormerie. Iar cele mai multe au în meniu și doner, varianta turcească a shaormei. Câte locuri, atâtea rețete. Iată cum se prepară într-un local.

Ciprian Zgăbei: "Avem variantă și de pui, și de vită. Acesta este de pui. Se ia carnea din baimarin, unde stă ținută la cald. Sosurile care, la fel, după gust cel anatolya e mai picant, avem mediteraneanul care e o maioneză cu usturoi. O băgăm la cuptor acum, o lăsăm să se topească mozzarela și să facă o ușoară crustă".

Schimbăm locul, schimbăm si rețeta.

Citește și
Ucrainenii au intrat în Cartea Recordurilor. 120 de bucătari au pregătit cea mai mare shaorma din lume
Ucrainenii au intrat în Cartea Recordurilor. 120 de bucătari au pregătit cea mai mare shaorma din lume
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Client: "Cașcaval, sosuri... Nu știu ce sosuri mi-a pus aici".

Reporter: "E prima dată când îl încercați?".

Client: "Da".

Reporter: "Față de o șaorma ce e diferit?".

Client: "Eu zic că îi dau 10".

Client: "E foarte gustos".

Reporter: "L-ați mai încercat și în altă parte?".

Client: "Shaorma, dar oricum, diferența e foarte mare".

Donerul cu care ne-am obișnuit s-ar putea schimba însă, și asta pentru că Turcia a depus la Comisia Europeană documentele pentru a certifica acest preparat ca specialitate tradițională garantată. Procedura poate dura mai bine de un an. Cu alte cuvinte, fiecare doner va trebui să respecte aceeași rețetă. În mod normal, nu are sos și brânză, iar sarea și piperul sunt singurele condimente folosite de turci.

Alin Mituța, europarlamentar în Comisia de Agricultură:
"Ce încearcă să facă Turcia este să protejeze practic modalitatea de producție a acestui doner. Asta înseamnă că cei care vor să producă doner sub indicația doner vor trebui să respecte exact rețeta respectivă. Dacă nu vor respecta rețeta atunci nu vor putea să denumească produsul pe care vor să îl vândă, Doner".

Certificarea "Specialitatea tradițională garantată", oferită de Comisia Europeană, ține cont de modul în care este fabricat un anumit produs, fără a-l lega neaprat de o zonă geografică. Astfel, comisarii europeni încearcă să împiedice falsificarea și utilizarea abuzivă a unor mâncăruri și băuturi. Cei care ignoră certificările pot fi amendați de inspectorii pentru protecția consumatorilor.

Horia Constantinescu, președintele ANPC: "Nerespectarea certificărilor instră la înselătorie. Amenzile sunt date direct proporțional cu cifra de afaceri. O afacere mică poate primi 500 de lei, una mai mare, 50 de mii de lei".

România are deja peste 70 de produse protejate la nivel european. Printre acestea se numără salata cu icre de ştiucă de Tulcea, magiunul de prune de Topoloveni, salamul de Sibiu ori scrumbia de Dunăre. În curs de recunoaștere sunt salinatele de Turda și vinul de Jidvei.

La rândul lor, italienii au pe listă piadina, iar nemții Oktober fest.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Preparatele care se gătesc rapid au rămas în topul preferințelor culinare ale românilor care își comandă mâncarea
Preparatele care se gătesc rapid au rămas în topul preferințelor culinare ale românilor care își comandă mâncarea

Burgerii, pizza, shaorma și cartofii prăjiți sunt mâncărurile pe care le-au comandat cel mai mult românii în 2021 pe platformele de livrare la domiciliu sau la serviciu.

Ucrainenii au intrat în Cartea Recordurilor. 120 de bucătari au pregătit cea mai mare shaorma din lume
Ucrainenii au intrat în Cartea Recordurilor. 120 de bucătari au pregătit cea mai mare shaorma din lume

Ucrainenii au intrat în Cartea Recordurilor pentru cea mai mare shaorma din lume. A fost pregătită cu mult fast în capitala Kiev.

Incendiul de la o shaormerie din București s-a extins la blocurile din jur. ”Puteam să murim”
Incendiul de la o shaormerie din București s-a extins la blocurile din jur. ”Puteam să murim”

A fost panică marți noapte într-un cartier din Capitală, după ce un incendiu puternic a cuprins un restaurant de tip fast-food, situat la parterul unui bloc.

O şaormerie luptă pentru a introduce în DEX numele produsului. Reacţia Academiei Române
O şaormerie luptă pentru a introduce în DEX numele produsului. Reacţia Academiei Române

De la celebra inovaţie culinară din bucătăria orientală am putea ajunge la una lingvistică. Reprezentanţii unui fast-food din Iaşi vor să introducă în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române cuvântul ''shaorma".

Orașul care vrea să schimbe numele shaormei. Oamenii s-au revoltat
Orașul care vrea să schimbe numele shaormei. Oamenii s-au revoltat

Schimbări importante se produc în oraşul german Weimar, din estul ţării, la câteva zile de la alegerile locale. Nu se schimbă ordinea politică, ci denumirea unui produs culinar popular: kebabul.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.