Trei oameni au murit şi cinci sunt răniţi, după prăbușirea unei clădiri, în Franța

franta cladire prabusita
Getty

O ultimă persoană dată dispărută în dărâmăturile unui imobil care s-a surpat, marţi, la Sanary-sur-Mer, în Var, a fost scoasă fără viaţă, miercuri, de către pompieri dintre dărâmături, a anunţat prefectura din Var, în sud-estl Franţei.

Este vorba despre un bărbat care pare să fie ful unei octogenare al cărei corp a fost găsit în noaptea de marţi spre meircuri, declară AFP procurorul intermar din Toulon.

Astfel, bilanţul dramei creşte la trei morţi şi cinci răniţi, notează News.ro.

O femeie în vârstă de 82 de ani a fost găsită moartă, în noaptea de marţi spre miercuri, au anunţat pompierii.

Această a doua vctimă a dramei a fost scoasă dintre dărâmături către ora locală 3.40 (4.40, ora României), potrvit căpitanului Stéphane Nepper, care a precizat că toată noaptea au continuat căutările.

Citește și
România ar putea fi amendată cu sute de mii de euro pe zi. Care este motivul
Caz șocant în Franța. Un bărbat costumat în ninja a atacat şi rănit cu sabia două poliţiste
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Fiul femeii era dat dispărut după descoperirea unui prim corp, al unui bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani.

Această primă victimă este tatăl unui bebeluş găsit teafăr, marţi, împreună cu mama sa, rănită la picioare.

El a fost lovit la gât de o structură a acoperişului care a căzut, potrivit procurorului interimar din Toulon, Dominique Mirkovic.

Între răniţi, potrivit procurorului, se mai află trei persoane rănite uşor, evacuate rapid la un spital de către salvatori.

Cauzele surpării acestui mobil mic de trei etaje, situat în vechiul port Sanary-sur-Mer erau necunoscute.

Ar fi vorba despre o explozie de gaze naturale, potrivit primelor constatări ale echipelor de intervenţie, care au detectat un miros puternic care emana dinte dărâmături, potrivit prefecturii din Var.

O anchetă cu privire la stabilirea cauzelor morţii a fost ansată de marţi de către Parchetul din Toulon.

Explozia clădirii, racordată la reţeaua de distribuţie a oraşului, a fost surprinsă de camere de supraveghere, potrivit procurorului.

Ea a fost auzită pe o rază de opt kilometri, potrivit poliţiei.

Cea mai sângeroasă explozie a unui imobil dn cauza unor gaze naturale a avut loc la 26 decembrie 2004, soldată cu 19 morţi, la Mulhouse, în Haut-Rhin.

Patru persoane, inclusiv doi pompieri au murit la 12 ianuarie 2019, iar alte 66 au fost rănite în explozia cauzată de o scurgere de gaze naturale pe rue de Trévise, la Paris, în arondismentul al IX-lea.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O sută de cadavre de pisici, descoperite în casa unui octogenar din Franța
O sută de cadavre de pisici, descoperite în casa unui octogenar din Franța

O sută de cadavre de pisici precum şi aproximativ douăzeci de feline vii au fost descoperite duminică în casa unui octogenar din sudul Franţei, relatează luni AFP, care citează o asociaţie pentru protecţia animalelor.

Caz șocant în Franța. Un bărbat costumat în ninja a atacat şi rănit cu sabia două poliţiste
Caz șocant în Franța. Un bărbat costumat în ninja a atacat şi rănit cu sabia două poliţiste

Un bărbat costumat în ninja a atacat şi rănit, joi, cu sabia, două poliţiste, în oraşul Cherbourg din nord-vestul Franţei. Individul a fost împuşcat şi reţinut de către polițiști, informează Reuters, citată de Agerpres.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.