Doi traficanți de droguri au ales să fie arestați. Ce le-a apărut în față. VIDEO

traficanti de droguri
Facebook/Western Australia Police Force

Doi indivizi care încercau să fugă cu droguri în valoare de aproape 700 de milioane de dolari au fost opriți de o focă, nervoasă că aceștia au trezit-o din somn.

Polițiștii australieni au anunțat că au arestat doi bărbați, pe britanicul Graham Palmer, în vârstă de 34 de ani, și pe francezul Antoine Dicenta, de 51 de ani, după ce au găsit 40 de genți pline cu droguri, în valoare de peste 680 de milioane de dolari, ascunse sub algele aflate pe plajă.

Autoritățile au intervenit după ce au primit informații de la mai mulți pescari din zonă despre un yacht de 15 metri lungime care a eșuat pe una din insulele arhipeleagului Abrolhos, din vestul Australiei, potrivit The Sun.

Cei doi traficanți au încercat să fugă în momentul în care au auzit avionele autorităților, care survolau zona, însă au fost opriți chiar de o focă.

"Când au ajuns pe insulă, au luat-o la fugă spre droguri și era o focă uriașă în calea lor. Au trezit-o, iar foca s-a ridicat și a mârâit la ei. Practic, au avut de ales între a trece de focă și a fi arestați și au ales să fie arestați", au declarat autoritățile

Citește și
carabinieri
Scene de groază într-un oraș din Italia. Cum i-a speriat un român pe trecători
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe lângă cei doi, au mai fost arestate și alte trei persoane, britanicul Jason Lssiter, americanul Scott Felix și australianul Angus Bruce Jackson, cu vârste cuprinse între 35 și 50 de ani, care urmau să primească droguri.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce arată testul pentru droguri în cazul șoferului care a atacat oameni în benzinării
Ce arată testul pentru droguri în cazul șoferului care a atacat oameni în benzinării

Șoferul care i-a înspăimântat sâmbătă seară pe angajații a două benzinării, din București și de pe Autostrada Soarelui a ieșit negativ la testele pentru consum de droguri.

Scene de groază într-un oraș din Italia. Cum i-a speriat un român pe trecători
Scene de groază într-un oraș din Italia. Cum i-a speriat un român pe trecători

Un român de 27 de ani, stabilit în orașul italian Veroli, a fost reținut după ce, pe 4 septembrie, a alergat mai mulți trecători și i-a speriat cu o drujbă. Incidentul s-a petrecut în Piazza Mazzoli din oraș.

Juan Guaido, vizat de o anchetă în Venezuela. E acuzat de legături cu traficanții de droguri
Juan Guaido, vizat de o anchetă în Venezuela. E acuzat de legături cu traficanții de droguri

Juan Guaido este vizat de o anchetă pentru „legături” cu o bandă de traficanți de droguri columbieni, a anunțat procurorul general al Venezuelei.

Calvarul unei minore obligată să se prostitueze. Ce a găsit DIICOT în casa suspectului
Calvarul unei minore obligată să se prostitueze. Ce a găsit DIICOT în casa suspectului

Patru persoane inculpate pentru trafic de minori, proxenetism şi trafic de droguri de mare risc au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, într-un dosar instrumentat de DIICOT.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.