Târgurile de Paște din țară își vor deschide porțile. Autoritățile locale au cheltuit sume uriașe pe decorațiuni

×
Codul embed a fost copiat

Iepuri uriași, ouă colorate, lumini în formă de fluturi și chiar Albă ca Zăpada și cei șapte pitici - sunt decorațiuni care se instalează în această perioadă în orașele mari din toată țara.

Mai multe târguri de Paște se deschid în aceste zile, cu o lună înainte de sărbătoarea ortodoxă. Autoritățile locale au cheltuit sume serioase pe decorațiuni. Totuși, nu atât de mari ca în alți ani.

În Parcul Nicolae Romanescu din Craiova, pregătirile sunt în toi. Tema târgului de Paște de anul acesta este una mai puțin obișnuită: "Albă ca Zăpada și cei șapte pitici".

Gabriel Riza, artist: „Dacă vă uitați în spatele meu, căsuțele au gazon pe ele, floricele, ciupercuțe, sunt rupte puțin din poveste, sunt din lemn astfel încât să se încadreze cu ansamblul.”

La un singur element se lucrează o zi întreagă.

În centrul orașului Zalău tronează patru ouă roșii de aproape doi metri. Împreună cu alte decorațiuni au costat în total 11 mii de euro.

Citește și
rosii piata
Primele roșii românești costă de două ori mai mult decât carnea: ”Exagerat! Nu se poate!”. Ce prețuri vor fi de Paște
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Fată: „Nu aș pune decorațiuni de Paște, ouă așa mari, și aș investi. 11 mii de euro pentru niște ouă...”

Femeie: „E frumos amenajat, ținând cont că urmează Sărbătorile Pascale.”

În curtea interioară a Consiliului Județean găsim și ornamente mai... pestrițe. Printre decorațiunile de Paște a fost amplasat și un păun realizat din polistiren și cu flori în loc de penaj. Acolo, oamenii au acces doar două ore pe zi, pentru poze. Pentru copii s-au organizat câteva ateliere creative.

Cristian Bîrsan, vicepreședintele Consiliului Județean Sălaj: „Cred că e o sumă care se practică pe piață, vorbind de o durată de o lună aproape. Copiii sunt încântați. Adulții își fac poze.”

Și la Timișoara se deschide târgul de Paște. Decorațiunile au costat peste 450.000 de lei. Instalație de lumini în formă de fluturi a atras atenția privitorilor.

Femeie: „Este foarte frumos. O să fie o atracție noaptea.”

Femeie: „În fiecare an venim în Timișoara cu drag, anul trecut am fost tot de Paște. Sincer, mult mai frumos cu acei fluturași și iepurașul e deosebit.”

Târgurile vor fi deschise până după Paște.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ce se întâmplă cu Regele Charles și cu Prințesa Kate de Paște, după ce au fost diagnosticați cu cancer
Ce se întâmplă cu Regele Charles și cu Prințesa Kate de Paște, după ce au fost diagnosticați cu cancer

Regele Charles nu va sta lângă familia sa de Paște pentru a-și proteja sănătatea, el fiind sub tratament pentru cancer.

Primele roșii românești costă de două ori mai mult decât carnea: ”Exagerat! Nu se poate!”. Ce prețuri vor fi de Paște
Primele roșii românești costă de două ori mai mult decât carnea: ”Exagerat! Nu se poate!”. Ce prețuri vor fi de Paște

Primele roșii românești au apărut în piețe, însă puțini clienți le pot cumpăra pentru că un kilogram ajunge și la 50 de lei. Dublu față de pieptul de pui, de exemplu.  

Fermierii români anunță scumpiri în perioada Paștelui. Cât va costa un kilogram de carne de miel
Fermierii români anunță scumpiri în perioada Paștelui. Cât va costa un kilogram de carne de miel

Fermerii amenință că anul acesta mielul de Paște va fi cu 10% mai scump ca în 2023 și dau vina pe furajele pentru care, la rândul lor, plătesc mai mult.

Ciobanii vor să se alieze pentru a impune un preț minim la mielul de Paște. Cât va costa un kilogram în viu
Ciobanii vor să se alieze pentru a impune un preț minim la mielul de Paște. Cât va costa un kilogram în viu

Crescătorii de oi vor să se alieze pentru a stabili un preț minim de vânzare de 24 de lei/kilogram de carne în viu pentru mielul de Paște din acest an. Demersul vine după ce o stațiune de cercetare a spus că orice preț peste 22,3 lei/kg e speculă.

Ce destinaţii preferă românii pentru vacanța de Paşte. Sunt tot mai atraşi de experiențele exotice
Ce destinaţii preferă românii pentru vacanța de Paşte. Sunt tot mai atraşi de experiențele exotice

Turiştii români sunt în căutare de experienţe diverse şi exotice pentru Sărbătorile de Paşte, în ordinea preferinţelor destinaţiile căutate fiind Asia, Europa, Africa, America de Sud şi America de Nord.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.