Tânără de 26 de ani, paralizată în condiții misterioase în Ibiza. Medicii sunt uimiți

Hayley Bray

O asistentă medicală din Marea Britanie a rămas paralizată și cu probleme de respirație timp de mai multe săptămâni, după ce a contractat o boală misterioasă în Ibiza, unde a locuit o perioadă.

Hayley Bray, în vârstă de 26 de ani, din Kent, nu mai putea să mănânce, vorbească și nici să respire neasistată. Totul a început în luna iunie a acestui an, când medicii i-au spus inițial că are o infecție urinară. Tânăra locuia și muncea la un hotel de 5 stele de pe insulă de câteva luni atunci când a început să se simtă rău. În numai 2 zile deja și-a pierdut simțurile în picioare, relatează Daily Mail.

După 2 săptămâni la terapie intensivă, a fost transportată cu un elicopter la un spital mai mare din Mallorca, după care a fost adusă în Anglia pe 21 iulie. Medicii sunt în continuare uimiți de paralizia ei.

Pentru că tratamentul este unul costisitor, familia a deschis o pagină caritabilă pentru Hayley, unde solicită 25.000 de lire. Până în prezent s-au strâns peste 9.000 de lire.

”De când s-a întors în Anglia, Hayley a făcut progrese mari. Respiră singură și poate să mănânce mâncare pasată. Încă nu își simte picioarele și necesită asistență în permanență. Echipa de fizioterapeuți o ajută să-și recapete mușchii”, a transmis familia.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Neurologii spun că tânăra va mai petrecere în spital aproximativ 1 an până când va fi externată.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Şaptesprezece pistoale, fără serie şi fără muniţie, găsite într-un camion care încerca să intre în România
Şaptesprezece pistoale, fără serie şi fără muniţie, găsite într-un camion care încerca să intre în România

Şaptesprezece pistoale de calibrul 9 milimetri, fără serie şi fără muniţie, au descoperite într-un camion care încerca să intre în ţară pe la Calafat. Şoferul, cetăţean străin, nu a putut prezenta documente pentru arme şi a fost reţinut.

VOYO ți-a pregătit trei filme de excepție. Intră acum în cont și află ce poți viziona săptămâna aceasta
VOYO ți-a pregătit trei filme de excepție. Intră acum în cont și află ce poți viziona săptămâna aceasta

Trei filme de excepție sunt săptămâna aceasta disponibile pe VOYO. Intră chiar acum și urmărește Darkness of Man (2024), Knives Out (2019) și Jexi (2019).

Gheretele de la Aeroportul Otopeni cu sandvișuri de 55 de lei, închise de ANPC. Prețuri colosale, cu jeg inclus
Gheretele de la Aeroportul Otopeni cu sandvișuri de 55 de lei, închise de ANPC. Prețuri colosale, cu jeg inclus

ANPC a închis 11 puncte de lucru și a dat amenzi de peste 367.000 de lei printre gheretele nou-deschise de pe Aeroportul Otopeni, care vindeau sandvișuri cu 55 de lei și merdeneaua cu 20 de lei. În ciuda prețurilor uriașe, acestea erau pline de jeg.  

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.