SURSE: Trei oi ale lui Gigi Becali au fost furate de pe un câmp din Ilfov. Prejudiciul este de 1.500 de euro

gigi becali primarie

Poliţiştii oraşului Voluntari au fost sesizaţi prin apel 112 de către un bărbat că vineri i-au fost sustrase trei oi care se aflau la păşunat pe un teren extravilan din apropierea Bd. Pipera - Voluntari, judeţul Ilfov.

Potrivit Agerpres, care citează surse judiciare, oile îi aparţin omului de afaceri Gigi Becali.

Conform unui comunicat al IPJ Ilfov, la faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii oraşului Voluntari, care au efectuat activităţile de cercetare.

Sâmbătă, în jurul orei 20:30, poliţiştii au depistat în trafic autoturismul folosit la comiterea faptei reclamate, în interiorul căruia se aflau doi tineri, în vârstă de 17 şi respectiv 22 de ani, iar în urma verificărilor efectuate s-a constat faptul că tânărul care se afla la volan nu poseda permis de conducere.

Prejudiciul reclamat este de 1.500 de euro.

Citește și
Gigi Becali, despre viitorul FCSB: Dacă nu câştig campionatul, mă las de fotbal
Gigi Becali îl provoacă pe Viktor Orban: Să vedem care-i mai tare, guvernul ungar sau eu
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii oraşului Voluntari, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
„Ce treabă am cu Dică?”. Gigi Becali pune capăt speculațiilor după eșecul FCSB de la Craiova
„Ce treabă am cu Dică?”. Gigi Becali pune capăt speculațiilor după eșecul FCSB de la Craiova

Gigi Becali a declarat, duminică seară, că FCSB, învinsă de Universitatea Craiova cu scorul de 2-1, luptă la ora actuală cu echipe ca UTA, Petrolul sau Sepsi, nu cu CFR Cluj sau Craiova.

Gigi Becali îl provoacă pe Viktor Orban: Să vedem care-i mai tare, guvernul ungar sau eu
Gigi Becali îl provoacă pe Viktor Orban: Să vedem care-i mai tare, guvernul ungar sau eu

Gigi Becali a declarat, marţi, că dacă Sepsi OSK va avea un parcurs foarte bun în campionat şi va prinde putere, el va mai investi 10 milioane de euro în FCSB. Becali l-a atacat şi pe Viktor Orban, provocându-l la un “duel”: “I-am aruncat mănuşa”.

Gigi Becali anunță cine este noul antrenor al FCSB
Gigi Becali anunță cine este noul antrenor al FCSB

Gigi Becali a anunţat, marţi, că noul tehnician al echipei FCSB este Nicolae Dică. Dică a mai pregătit echipa bucureşteană în perioada 2017-2018, informează News.ro.

Gigi Becali: Dacă nu ne calificăm în grupe eu încep operaţiunea de retragere
Gigi Becali: Dacă nu ne calificăm în grupe eu încep operaţiunea de retragere

Gigi Becali a declarat, duminică seară, după meciul pierdut de FCSB în faţa echipei Rapid, scor 0-2, că va începe “operaţiunea de retragere” dacă formaţia sa nu se va califica în grupele Conference League.

Gigi Becali, după eşecul cu Saburtalo: „Eu ies din fotbal, durează doi-trei ani până lichidez”
Gigi Becali, după eşecul cu Saburtalo: „Eu ies din fotbal, durează doi-trei ani până lichidez”

Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, joi seară, că echipa sa nu mai are valoare, după eşecul cu FC Saburtalo din Georgia, scor 1-0, în Conference League.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.