Pasionații de off-road și-au testat abilitățile la Cupa Maramureșului, pe un traseu special amenajat din Cavnic

×
Codul embed a fost copiat

Zeci de pasionați de off-road din toată țara dar și din străinătate și-au testat abilitățile pe un traseu special amenajat din Cavnic la Cupa Maramureșului. Emoțiile au fost intense atât pentru cei din mașini cât și pentru spectatori.

Competiția a ajuns la a 12-a ediție și adună la start participanți de toate vârstele.

Cursa s-a desfășurat într-o pădure din stațiunea montană Cavnic, județul Maramureș, în weekend-ul abia încheiat.

Peste 50 de profesioniști dar și amatori de off-road s-au întrecut pe trasee extrem de dificile.

Florin Papița, participant: „Prima dată am început cu un SSV, acum 4 ani, după care am trecut la o mășină de teren fiind mai robustă și costurile după competiții sunt mult mai reduse. Eu și cu copilotul meu suntem pe primul loc în Campionatul Național de Offroad al României.”

Citește și
Concurs de off-road în Bistrița Năsăud: ”Îi dăm blană cât putem”. Cât costă o astfel de pasiune
Concurs de off-road în Bistrița Năsăud: ”Îi dăm blană cât putem”. Cât costă o astfel de pasiune
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

David, în vârstă de 19 ani, cu prietena lui în dreapta, copilot, a venit din Sighișoara și speră să scoată cel mai bun timp.

David Șanta participant: „Prima competiție cu ea copilot. Am ieșit doi ani la rând campion național. E greu și cu pregătirea mașinii și cu parcurgerea traseelor și e costisitor."

Adriana Foaltin, copilot:Chiar când ne-am cunoscut a vrut să mă ducă la o demonstrație în pădure cu mașina. Eram foarte încântată și de acolo am prins drag de acest sport. Îmi place foarte mult adrenalina."

Cu emoții mari, familiile concurenților i-au încurajat de pe margine.

Carol Blavenstein, președinte clubul Xtreme Adventure Baia Mare: „Avem 51 de concurenți, atât din țară cât și din Ungari. Avem mai multe clase și anul ăsta avem și clasa hobby pentru amatori, iar din câți participanți am avut, vor ajunge la clasele mai superioare."

Cupa Maramureșului Royal Alpin a ajuns la ediția a 12-a, iar la final cei mai buni au fost recompensați cu echipamente sportive, accesorii și vouchere.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Dacia Duster s-a întrecut cu o ”bestie” Audi RS Q8, pe un traseu off-road. Neașteptat cum s-a terminat cursa
Dacia Duster s-a întrecut cu o ”bestie” Audi RS Q8, pe un traseu off-road. Neașteptat cum s-a terminat cursa

Dacia Duster s-a dovedit a fi la fel de bună ca un Audi RS Q8 pe un traseu offroad foarte dificil, în urma unui test efectuat de englezii de la Carwow. Asta în condițiile în care mașina românească este de 10 ori mai ieftină decât bolidul german.

Concurs de off-road în Bistrița Năsăud: ”Îi dăm blană cât putem”. Cât costă o astfel de pasiune
Concurs de off-road în Bistrița Năsăud: ”Îi dăm blană cât putem”. Cât costă o astfel de pasiune

Peste 150 de pasionați de off-road și-au turat weekend-ul trecut motoarele la concursul din localitatea Căianu Mic, județul Bistrița Năsăud.

Festival de off-road organizat în Ungaria. Şoferii s-au aventurat pe drumuri accidentate
Festival de off-road organizat în Ungaria. Şoferii s-au aventurat pe drumuri accidentate

Motoare puternice, bere şi băi în nămol. A fost reţeta de succes la un festival de off-road organizat în Ungaria.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.