Oameni şi animale, ucişi pe "şoselele morţii" din România. "Zilnic avem evenimente"

×
Codul embed a fost copiat

Cazurile de sălbăticiuni care mor, izbite de maşini pe şosele, sunt tot mai dese.

Numai luni, pe marginea Drumului European 60, în Mureş au fost găsiţi fără viaţă un pui de urs şi un mistreţ de 300 de kilograme.

Animalele au fost găsite pe un câmp, la marginea localităţii Gălești din Mureş. După o primă examinare, puiul de urs a murit acum câteva zile, iar mistreţul luni; ambii au fost izbiţi de maşini.

Muică Pompei, director AJVPS Mureş: "Zilnic avem evenimente în special cu urşi.E un pui mascul de un an. Puiul de urs a fost aruncat peste parapet iar mistreţul cred că a avut puterea de a sări peste parapet şi s-a târât până aici."

Szekely Istvan, medic veterinar: "Este pui de urs mort de cel puţin 4 zile. S-a a mai găsit în urmă şi ceva … în parcare tot un pui de urs de mărimea asta în parcare tot lovit de maşină."

La faţa locului au venit poliţişti, vânători şi reprezentanţi ai gărzii de mediu şi ai agenţiei de protecţie a mediului. Au ridicat leşurile şi le-au trimis la Direcţia Sanitar Veterinară Mureş, apoi au dezinfectat şoseaua.

Citește și
Orban
Orban, despre cazul ursului rănit în Harghita: Au tergiversat luarea unor decizii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Szekely Annamaria, comisar şef Garda de Mediu: "În ultima săptămână am avut un caz la Brâncoveneşti, un caz la Petelea şi respectivul de aici, există obligaţia declarării uciderii animalului."

Poliţiştii anchetează cele întâmplate, însă ultimele zile nu a fost anunţat niciun incident rutier în zonă. Pe Valea Târnavei, în această perioadă se petrec frecvenmt astfel de accidente, căci şoseaua este chiar pe traseul animalelor dinspre câmpuri către pădure.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ministrul Mediului se declară ”oripilat” de incidentul revoltător cu ursul din Harghita
Ministrul Mediului se declară ”oripilat” de incidentul revoltător cu ursul din Harghita

Ministrul Mediului, Costel Alexe, s-a arătat ”oripilat”, luni, de faptul că într-un județ precum Harghita, unde apariția urșilor este un lucru obișnuit, nu s-a găsit rapid un tranchilizant pentru animale.

Orban, despre cazul ursului rănit în Harghita: Au tergiversat luarea unor decizii
Orban, despre cazul ursului rănit în Harghita: Au tergiversat luarea unor decizii

Premierul Ludovic Orban a declarat luni că, în cazul ursului rănit în urma unui accident rutier în Harghita, autorităţile au tergiversat foarte mult luarea unor decizii.

Motivul pentru care angajații unei grădini zoologice au trimis un urs panda înapoi în China
Motivul pentru care angajații unei grădini zoologice au trimis un urs panda înapoi în China

A fost ultimul weekend pe care un urs panda l-a petrecut la grădina zoo din Washington. Marți, el va pleca spre o nouă casă, în China. Totul, pentru o cauză nobilă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.