O pensionară a primit o factură de 2.542 de euro la gaze. „Facturile sunt umflate de 4 sau 5 ori”

batrana factura gaz italia
Foto: ilgiornale.it

O pensionară în vârstă de 93 de ani a primit o factură la gaz în valoare de 2.542 de euro.  

Maria Busana, care locuiește în Italia, a primit o factură exorbitantă care a atras atenția publicului și a declanșat o serie de acțiuni din partea organizațiilor de protecție a consumatorilor, scrie corrieredelveneto.

Femeia a spus că suma de plată la factură a crescut dramatic în comparație cu anul 2023, chiar dacă consumul nu s-a modificat. Anul trecut pensionara a avut de plătit 600 de euro, iar acum are de plătit 2.542 de euro.

În prezent, mii de oameni se confruntă cu această problemă în  Italia și apelează la Federația italiană de Protecție a Consumatorilor.

„Suntem într-o situație de bumerang și, din păcate, cazul doamnei Maria nu este singurul. Sunt acum mii de oameni din întreaga Italia care se adresează sediilor noastre pentru a denunța ceea ce se întâmplă. Consumul este identic cu cel de anul trecut, dar facturile sunt umflate în medie de 4 sau 5 ori, ceea ce înseamnă să luăm familiile de gât. Tuturor le spunem: nu plătiți în rate, contestați facturile”, spune Marco Paccagnella, președintele organizației.

Citește și
fuga spital
O femeie a încercat să fugă dintr-un spital din Turcia după o operație estetică. Motivul uluitor din spatele deciziei
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Pensionara de 93 de ani trăiește doar din pensia minimă și nu are economii care să-i permită să plătească factura. Prin verificarea facturilor ei, familia a descoperit că tariful la gaz s-a majorat fără niciun motiv aparent, de la 0,389 euro pe metru cub la 1,5 euro.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Experiment. Cât de puțini bani încasează statul român din pensiunile turistice, pentru că ignoră evaziunea fiscală de acolo
Experiment. Cât de puțini bani încasează statul român din pensiunile turistice, pentru că ignoră evaziunea fiscală de acolo

Întrebarea "cu factură sau fără" a devenit regulă în România. Țara noastră se află pe primul loc în Uniunea Europeană la capitolul evaziune fiscală și pe ultimul la colectarea de taxe. Se vede cel mai bine în turism.

O femeie a încercat să fugă dintr-un spital din Turcia după o operație estetică. Motivul uluitor din spatele deciziei
O femeie a încercat să fugă dintr-un spital din Turcia după o operație estetică. Motivul uluitor din spatele deciziei

O femeie a încercat să fugă dintr-un spital privat din Ankara unde a fost supusă unei operaţii estetice, pentru a nu plăti factura, a informat joi reţeaua turcă NTV, citată de EFE.

Se pregăteşte factura care va fi prezentată Moscovei pentru distrugerile provocate în Ucraina: „Rusia trebuie să plătească”
Se pregăteşte factura care va fi prezentată Moscovei pentru distrugerile provocate în Ucraina: „Rusia trebuie să plătească”

Registrul internaţional destinat să evalueze daunele de război în Ucraina pregăteşte factura care va fi prezentată într-o zi Moscovei, cu zeci de milioane de plângeri în perspectivă, chiar dacă problema plăţii acesteia rămâne ipotetică.

Un tânăr ar putea plăti peste 100.000 de euro, după ce a făcut o glumă proastă la îmbarcarea în avion. Ce a spus
Un tânăr ar putea plăti peste 100.000 de euro, după ce a făcut o glumă proastă la îmbarcarea în avion. Ce a spus

Un bărbat din Marea Britanie riscă să plătească o factură de 110.160 de euro, după ce a glumit despre aruncarea în aer a unui avion.  

Ce este e-Factura, sistemul de facturare obligatoriu de la 1 ianuarie 2024. Cum funcționează factura electronică RO e-Factura
Ce este e-Factura, sistemul de facturare obligatoriu de la 1 ianuarie 2024. Cum funcționează factura electronică RO e-Factura

De la 1 ianuarie 2024, SRL-urile și PFA-urile sunt obligate să treacă la facturarea electronică impusă de ANAF. Ce este e-Factura, cum se emite și cine este scutit de această obligație?

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă