O femeie de 70 de ani din Italia a fost găsită mumificată în casă la doi ani după ce a murit

femeie italia
Twitter

Decesul unei femei de 70 de ani, descoperită mumificată pe un scaun din casa ei după mai mult de doi ani de la moartea sa, a provocat o undă de şoc săptămâna aceasta în Italia, informează marţi AFP, scrie Agerpres.

Marinella Beretta, care nu mai avea părinţi în viaţă, a fost descoperită vineri în casa sa din Prestino, lângă lacul Como, în Lombardia, nordul Italiei. Vecinii săi nu o mai văzuseră de cel puţin doi ani şi jumătate, potrivit mass-media.

Rămăşiţele sale mumificate au fost descoperite vineri de poliţie, venită la faţa locului după ce a fost alertată cu privire la riscul prăbuşirii de copaci aflaţi în grădina sa.

"Ceea ce i s-a întâmplat Marinellei Beretta din (provincia) Como, solitudinea uitării, răneşte conştiinţele noastre", a reacţionat luni ministrul italian al Familiei, Elena Bonetti, pe Facebook. "O comunitate care vrea să rămână unită are datoria să-şi amintească de viaţa ei. Trebuie să încetăm să limităm orizonturile sferei private şi să reîncepem să avem grijă de legăturile dintre noi. (...) Nimeni nu trebuie să rămână singur", a declarat Bonetti.

În Italia, aproape 40% dintre persoanele de peste 75 de ani locuiesc singure, potrivit unui raport al Institutului Naţional de Statistică (ISTAT) ce datează din 2018. Acelaşi procent de italieni nu au nici părinţi, nici prieteni la care să apeleze în caz de nevoie.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Marinella Beretta era "singurătatea încarnată", a scris marţi editorialistul Massimo Gramellini pe prima pagină a cotidianului Corriere della Sera, cel mai vândut din Italia. "Mulţi dintre noi îşi mai amintesc de familiile numeroase din Italia rurală. Familia modernă este una redusă (...). Oamenii mor singuri. Şi noi trăim singuri, ceea ce este aproape şi mai rău", a scris editorialistul.

Vecinii dnei Beretta, care nu au mai văzut-o din septembrie 2019, au crezut că ea s-a mutat la începutul pandemiei de COVID-19, care a lovit Italia la începutul lui 2020.

Poliţia nu a găsit nimic care să sugereze o moarte suspectă. Municipalitatea din Prestino urmează să plătească cheltuielile de înhumare.

"Misterul vieţii invizibile a Marinellei în spatele barierei închise a casei sale ne învaţă o lecţie teribilă. Adevăratul motiv de tristeţe nu este acela că alţii nu şi-au dat seama de moartea ei, ci acela că ei nu şi-au dat seama că ea trăia", a subliniat cotidianul Il Messaggero.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit

Părinții unei eleve care a murit la câteva ore după ce medicii au diagnosticat-o cu constipație și au trimis-o acasă de la Urgențe vor să afle adevărul.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă

Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie

O fregată şi un submarin cu propulsie nucleară ale marinei militare ruse au efectuat exerciţii în Oceanul Atlantic în drumul lor către Cuba, a anunţat, marţi, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.