Mesajul unui medic: „Mai bine respectăm reguli simple, decât să ajungem “ambalaţi” într-un sac negru”

Medicul Amin Zahra
Foto: Facebook/Amin Zahra

Medicul Amin Zahra de la Spitalul Judeţean Timişoara are un mesaj înaintea sărbătorilor în care atrage atenţia că, deşi este greu să nu ne lăsăm pradă tradiţiilor, este mai important să rămânem sănătoşi.

Ar fi păcat ca, la anul, la masa de Crăciun să fie cu o farfurie mai puţin, doar pentru că “ne-am săturat” de restricţii”, a transmis medicul, precizând totodată că este „un fel de ruletă rusească” şi oricine poate cădea pradă virusului.

Doar câteva zile, ne mai despart de sărbătorile de iarnă (...) Este o perioadă grea, şi e greu să ne abţinem de la nişte obiceiuri, vizite, tradiţii...Doar că, gândiţi-vă, mai important este să rămânem sănătoşi, să trecem peste pandemia asta. Sărbători vor mai fi, şi ar fi păcat, ca la anul, la masa de Crăciun să fie cu o farfurie mai puţin, doar pentru că “ne-am săturat” de restricţii”, a scris, joi seară, Amin Zahra pe Facebook.

Medicul afirmă că, dacă acum un an părea că mor doar cei în vârstă, cu alte boli, ”acum e un fel de ruletă rusească, unde oricine este expus la acest risc”.

Vom trece peste pandemia asta, dar până atunci nu merită să-ţi rişti viaţa pentru nimic în lumea asta, mai bine respectăm nişte reguli simple, decât să ajungem cu o sondă în gât sau şi mai tragic “ambalaţi” într-un sac negru. Eu vă doresc şi îmi doresc sărbători liniştite, cu multă sănătate”, a mai transmis medicul.

Citește și
medic doctor
Orice pată sau formaţiune care apare pe față, urechi sau scalp trebuie verificată de către medic în cel mult 2 săptămâni
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Situaţia epidemiologică este bună în această perioadă în România, majoritatea localităţilor având o incidenţă mică a numărului de cazuri de coronavirus.

Au fost, însă, confirmate deja 11 cazuri de infectare cu varianta OMICRON, extrem contagioasă, iar autorităţile se aşteaptă la cel de-a cincilea val al pandemiei.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
De ce ne dor articulațiile când e frig. Explicația doctorului Tarek Nazer
De ce ne dor articulațiile când e frig. Explicația doctorului Tarek Nazer

Durerile articulare sunt frecvente în anotimpul rece. Care e motivul? Ne spune dr.Tarek Nazer, medic primar ortoped, în emisiunea Doctor de bine, realizată de Andreea Groza, și difuzată pe www.stirileprotv.ro.

Orice pată sau formaţiune care apare pe față, urechi sau scalp trebuie verificată de către medic în cel mult 2 săptămâni
Orice pată sau formaţiune care apare pe față, urechi sau scalp trebuie verificată de către medic în cel mult 2 săptămâni

 Față, urechi, scalp. Găsim extrem de multe vase de sânge şi terminaţii nervoase în aceste zone anatomice.

Octavian Jurma: Avem nevoie de filtre mai bune și de măști mai bune. E momentul să trecem la FFP2 și FFP3 în spațiile închise
Octavian Jurma: Avem nevoie de filtre mai bune și de măști mai bune. E momentul să trecem la FFP2 și FFP3 în spațiile închise

Medicul Octavian Jurma a scris pe Facebook despre informațiile de până acum despre noua tulpină Omicron, avertizând că este momentul să purtăm măști mult mai bune.

Celebru medic chirurg, șantajat de o escortă româncă și iubitul ei student la medicină. Suma uriașă cerută
Celebru medic chirurg, șantajat de o escortă româncă și iubitul ei student la medicină. Suma uriașă cerută

Un român de 24 de ani, student la medicină, a fost condamnat în Germania pentru că a santajat un renumit chirurg din Duesseldorf. A încercat să obțină astfel fabuloasa sumă de un milion și jumatate de euro.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.