Imagini de basm pe râul Mureș. Fenomenul are loc o singură dată pe an

×
Codul embed a fost copiat

Au loc scene de basm, pe râul Mureş, dar şi în Delta Dunării! Fluturii, numiţi şi efemeride, îşi trăiesc puţinele ore de viaţă, în zbaterea firavă a aripilor, iar spectacolul, depotriva fasciant şi crud, este urmărit de sute de oameni.

Fluturii trec de la stadiul de larvă, la cel de adult, îşi depun ouăle şi mor, în aceeaşi zi. "Dansul" lor, pe luciul apei, devenit celebru, are loc o singură dată pe an. Fenomenul este posibil, numai în apele curate.

Spectacolul efemeridelor este vânat de turiştii străini aflaţi acum în Delta Dunării. Pasionaţii de fotografie plătesc sute de lei pentru tururi speciale în zone în care apar fluturii numiţi şi rusalii.

Pe răul Mureş, trecerea timpului, văzută prin ciclul de viaţă, al efemeridelor, oferă în fiecare an, o imagine de poveste.

Fulviu Moga director Parcul Natural Lunca Mureşului: ''Ca adulţi au o viaţă destul de scurtă de câteva ore până la câteva zile, atât timp cât au nevoie pentru a se împerechea şi a se reproduce, ulterior devin hrană pentru peşti, un adevărat festin."

Citește și
larve de fluturi
Traiesc doar cateva ore, dar ofera un spectacol fascinant. Imaginile care ii uimesc in fiecare an pe pescarii din Arad
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De altfel, pescarii pândesc fluturii şi se grăbesc să îşi facă provizii pentru momeală.

Pescar: "O mână de fluturi, am prins şi eu ceva mrene frumoase la fluturi, daa mreana şi somn."

Pescar: "Noi pescarii adunăm că pestiilor le place sunt practic nişte larve, acum ei trăiesc o zi două şi nu ies decât în perioada asta."

După ce trăiesc până la trei ani în stadiul de larvă, ascunşi în mâl, fluturii ies la suprafaţă în toată splendoarea şi îşi trăiesc intens cele câteva clipe de viaţă rămase în care îşi găsesc perechea.

Potrivit biologilor, efemeridele nu se hrănesc în perioada adultă, viaţa lor rezumându-se doar la actul reproducerii.

Atunci, masculii se strâng în roiuri şi încep dansul nupţial pentru atragerea femelei. Numărul ouălor depuse de un singur individ variază între 80 şi 6.000.

În jurul efemeridelor s-a ţesut şi o legendă. Fluturii ar fi spiritele unor tineri care au murit înainte să se căsătorească. Li s-ar fi permis ca o singură zi pe an să coboare pe pământ, pentru a cunoaşte iubirea.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Trăiesc doar o zi, însă oferă un spectacol magic. Fenomen rar pe râul Mureș
Trăiesc doar o zi, însă oferă un spectacol magic. Fenomen rar pe râul Mureș

Peisaj magic pe râul Mureş, în judeţul Arad, unde are loc un fenomen care se petrece o singură dată pe an.

Traiesc doar cateva ore, dar ofera un spectacol fascinant. Imaginile care ii uimesc in fiecare an pe pescarii din Arad
Traiesc doar cateva ore, dar ofera un spectacol fascinant. Imaginile care ii uimesc in fiecare an pe pescarii din Arad

Tablou magic pe raul Mures, in judetul Arad, unde mii de fluturi "danseaza" in acelasi timp la suprafata apei si isi traiesc sub ochii trecatorilor singurele ore de viata.

Spectacol al naturii pe raul Mures. Mii de fluturi ies in acelasi timp deasupra apei si isi traiesc cele cateva ore de viata
Spectacol al naturii pe raul Mures. Mii de fluturi ies in acelasi timp deasupra apei si isi traiesc cele cateva ore de viata

Trecerea timpului, vazuta prin ciclul de viata al efemeridelor, ofera in fiecare an un spectacol al naturii pe raul Mures, in judetul Arad.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.