Elevul unei școli de șoferi, implicat într-un grav accident în timpul orelor de conducere

×
Codul embed a fost copiat

Accident violent pe un drum de la marginea oraşului Târgovişte! O elevă care se afla pe bancheta din spate, într-o maşină care aparţine unei şcoli de şoferi, a fost rănită după un impact cu un alt autoturism.

Elevul care era la volan spune că a respectat regulile de circulaţie. Poliţia a declanşat o anchetă.

La volanul maşinii se afla un tânăr în vârstă de 18 ani care a susţinut până acum cinci şedinţe de şofat. El povesteşte că a respectat toate regulile de circulaţie.

Elev școală auto: „Am vrut să fac stânga, să intru în curte unde dau examenul şi pur şi simplu ne-am trezit loviţi. Semnalul funcţiona, abia am apucat să dau drumul la ambreiaj şi ne-am trezit loviţi, după cum s-a răsturnat, presupun că avea peste o sută."

Celălalt şofer, de 24 de ani, are o altă versiune . Maşina şcolii de şoferi i-ar fi frânat brusc în faţă şi elevul ar fi tras brusc de volan.

Citește și
accident caruta
VIDEO. Accident grav. O căruță a fost lovită în plin de o mașină pe DN2
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Șofer: „A semnalat stanga brusc, eu eram în spatele lui, am frânat şi am tras dreapta să evit impactul. Mă duceam la bazin, că sunt antrenor de înot. Aveam 70 la oră.”

Tânărul se afla în maşină împreună cu instructorul auto, dar şi cu o altă elevă, de 17 ani, care era pe bancheta din spate.

Acum poliţiştii continua anchetă pentru a afla cine se face vinovat de producerea accidentului.

Adin Prodan, șef gardă intervenţie Detaşamentul de pompieri Târgovişte: „Am găsit două victime la faţa locului, două maşini intrate în coliziune, conducătorul auto şi o elevă de la școala auto."

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi i-au audiat pe toţi cei implicaţi în accident. Niciunul dintre şoferi nu consumase alcool.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
VIDEO. O fetiță a murit după ce a căzut din mașină în urma unui accident, în Prahova
VIDEO. O fetiță a murit după ce a căzut din mașină în urma unui accident, în Prahova

Accident îngrozitor în Prahova, unde o copilă de 8 ani, care nu purta centura de siguranţă, a căzut din maşină când portiera s-a deschis în urma impactului cu o altă maşină.

VIDEO. Accident grav. O căruță a fost lovită în plin de o mașină pe DN2
VIDEO. Accident grav. O căruță a fost lovită în plin de o mașină pe DN2

Un tânăr de 27 de ani din comuna Mălini, județul Suceava, a scăpat cu viață ca prin urechile acului după ce căruța în care se afla a fost lovită în plin de o mașină care circula regulamentar.

LeBron James,
LeBron James, "distrus şi cu inima frântă" după moartea lui Kobe Bryant

LeBron James, starul echipei Los Angeles Lakers, a afirmat că este "distrus şi cu inima frântă" după decesul legendei baschetului, prietenul său Kobe Bryant, alături de fiica sa Gianna şi alte şapte persoane, duminică, într-un accident de elicopter.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.