Doi soți din India și-au dat în judecată fiul pentru că nu vrea să le ofere un nepot

parinti indieni
Twitter

Doi soţi din India şi-au dat fiul în judecată, cerând ca acesta şi soţia lui să le ofere un nepot în termen de un an sau, în caz contrar, instanţa să îi oblige să le plătească despăgubiri de 615.000 de euro, a anunţat joi presa locală.

Sanjeev şi Sadhana Prasad spun că şi-au cheltuit toate economiile pentru a-l creşte şi a-l educa pe fiul lor, în prezent pilot de avion, şi pentru a-i organiza o nuntă somptuoasă. Ei vor acum un nepot sau ca investiţia să le fie rambursată.

"Fiul meu este căsătorit de şase ani, dar el şi soţia lui încă nu plănuiesc să facă un copil. Dacă am avea un nepot cu care să ne petrecem timpul, durerea noastră ar deveni suportabilă", au declarat soţii Prasad în plângerea lor depusă săptămâna trecută la Tribunalul din Haridwar.

Compensaţia de 50 de milioane de rupii conţine costul generat de petrecerea de nuntă organizată într-un hotel de cinci stele, un automobil de lux în valoare de 76.000 de euro şi plata pentru luna de miere pe care tinerii căsătoriţi au petrecut-o în străinătate, a raportat cotidianul Times of India.

Soţii Prasad au mai spus că au trebuit să achite 62.000 de dolari pentru ca fiul lor să urmeze un curs de pilot de avioane în Statele Unite, înainte ca acesta să se întoarcă în India fără un loc de muncă, afirmă acelaşi cotidian.

Citește și
Pakistan
Avertisment pentru toate țările lumii, după ce în Pakistan și în India temperatura a ajuns la 50 de grade Celsius
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"De asemenea, am contractat un împrumut pentru a ne construi o casă şi acum ne confruntăm cu numeroase dificultăţi financiare. Suntem tulburaţi şi din punct de vedere psihologic, pentru că locuim singuri", au adăugat soţii Prasad.

Potrivit avocatului cuplului indian, Arvind Kumar, plângerea va fi examinată de un tribunal din nordul Indiei pe 17 mai.

În India, persoane aparţinând mai multor generaţii, inclusiv bunici, mătuşi, unchi, nepoţi şi nepoate, locuiesc de multe ori în aceeaşi casă. Dar, în ultimii ani, tendinţele din societatea indiană s-au schimbat, tinerii căsătoriţi preferând să se îndepărteze de familiile lor, în timp ce numeroase femei, precum nora din această speţă, preferă să se emancipeze şi să îşi construiască mai degrabă cariere profesionale decât să devină mame casnice.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O fetiță acuză că a fost violată de un grup de bărbați, iar mai apoi de polițistul la care venise să depună plângere
O fetiță acuză că a fost violată de un grup de bărbați, iar mai apoi de polițistul la care venise să depună plângere

O fetiță de 13 ani care s-a dus la poliție să raporteze că a fost violată de un grup de bărbați ar fi fost apoi violată de polițistul căreia venise să îi povestească ce s-a întâmplat, conform autorităților din India.

Avertisment pentru toate țările lumii, după ce în Pakistan și în India temperatura a ajuns la 50 de grade Celsius
Avertisment pentru toate țările lumii, după ce în Pakistan și în India temperatura a ajuns la 50 de grade Celsius

Liderii planetei trebuie să acționeze acum sau dezastrele climatice și meteorologice vor fi din ce în ce mai extinse și mai intense, a avertizat un ministru al Pakistanului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.