Descoperire uimitoare veche de 6.000 de ani, în Croația: Mi-am spus: Poate că este ceva natural, dar poate nu

coasta mare
Shutterstock

O aşezare umană cu o vechime de aproximativ 6.000 de ani a fost descoperită de arheologi pe o insulă aflată în largul coastelor Croaţiei, informează joi Reuters.

Arheologul Mate Parica examina imagini obţinute din satelit care prezentau litoralul croat în momentul în care remarcat un detaliu neobişnuit.

"Mi-am spus: poate că este ceva natural, dar poate că nu", a spus Mate Parica, profesor la Universitatea din Zadar.

Imaginile arătau o zonă amplă, situată la mică adâncime şi care se contura pe fundul mării dinspre ţărmul estic al Insulei Korcula.

Profesorul Parica şi un coleg al său au decis să facă scufundări în acel sit şi au descoperit astfel ceea ce pare să fie o aşezare umană din Neolitic, datând din jurul anului 4500 î.e.n., construită pe o mică bucată de teren care era legată de insula principală printr-o fâşie îngustă de pământ.

Citește și
Al treilea cel mai mare diamant din lume - 1
Un diamant excepțional, de 1.000 de carate, descoperit în Botswana. Este al treilea cel mai mare din lume
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Cei doi arheologi au descoperit rămăşiţele unor ziduri din piatră care înconjurau aşezarea, precum şi unelte şi alte obiecte folosite de localnici.

"Am găsit câteva obiecte din ceramică şi cuţite din silex", a declarat profesorul croat.

Marta Kalebota, coordonatoarea colecţiei arheologice de la Muzeul Municipal din Korcula, este de părere că localizarea acelei aşezări umane este deosebit de neobişnuită.

"Pentru moment, nu cunoaştem alte descoperiri similare care să fi fost făcute în alte zone ale lumii şi care să se refere la o aşezare din Neolitic, construită pe o insuliţă legată printr-o fâşie îngustă de pământ", a spus ea.

Profesorul Parica consideră şi el că descoperirea unei aşezări neolitice pe o insulă este una atipică, deoarece majoritatea aşezărilor neolitice au fost găsite până acum în peşteri.

"Norocul a fost că zona de aici, spre deosebire de cele mai multe părţi ale Mediteranei, este adăpostită de valurile mari, întrucât multe insuliţe protejează coasta. Acest aspect a contribuit cu siguranţă la apărarea sitului în faţa unor distrugeri naturale", a adăugat profesorul croat.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Mister elucidat după mai mulți ani: De ce a devenit mai întunecată una dintre cele mai strălucitoare stele
Mister elucidat după mai mulți ani: De ce a devenit mai întunecată una dintre cele mai strălucitoare stele

Oamenii de știință cred că au descoperit misterul din spatele unei probleme care preocupă lumea științifică de câțiva ani, și anume de ce Betelgeuse, una dintre cele mai strălucitoare stele, a devenit vizibil mai întunecată.

Un diamant excepțional, de 1.000 de carate, descoperit în Botswana. Este al treilea cel mai mare din lume
Un diamant excepțional, de 1.000 de carate, descoperit în Botswana. Este al treilea cel mai mare din lume

Un diamant de 1.098 de carate a fost descoperit în Botswana și se pare că este al treilea ca mărime din lume.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.