Cladova, unul dintre cele mai pitorești sate din România, este plin de gunoaie. Localnicii sunt disperați

×
Codul embed a fost copiat

Satul Cladova, una din cele mai pitorești zone din județul Arad, este plin de deșeuri. Localnici spun că firma de salubritate nu a mai ridicat gunoiul de aproape o lună.

Mizeria este împrăștiată de câini pe străzi, iar mirosul este tot mai greu de suportat. Responsabilii caută soluții ca să rezolve această problemă cât mai repede.

De o priveliște cu gunoaie au parte oamenii din Satul Cladova de săptămâni bune. S-a ajuns în această situație din cauza firmei care se ocupa de colectarea deșeurilor, spun localnicii.

Localnică:De o lună nu s-a mai ridicat gunoiul. Vine mirosul, vin sticlele de plastic, pungile, tot am adunat, că mi le aduce la poartă.”

Localnică:Ce să zic, vin la o lună odată, încarcă un container și zic că nu mai au loc și mai vin după trei patru săptămâni. Uitați, aici am pus gard.

În județul Arad sunt cinci zone de colectare integrală a deșeurilor. Doar într-una singură, însă firma de salubritate își face treaba.

Bărbat:Păi cam de o lună de zile nu s-a ridicat. A venit într-o zi o mașină de gunoi cu doi oameni, au luat un container că numai atât a încăput și s-au dus și nu au mai venit nicicum.”

Bărbat: Dacă gunoiul ăsta nu era îngrădit, era vai și amar, era până la vecinul, dincolo.”

Asociația de dezvoltare intercomunitară care organizează colectarea deșeurilor în județul Arad spune că nu găsește firme care să accepte contractul. De vină ar fi prețul prea mic plătit de localnici, adică șapte lei pe lună pentru cei din mediul rural față de unsprezece lei pentru cei din urban.

Simona Stan, director adjunct al Asociația de Dezvoltare Intercomunitară: În momentul de față, zona este operată de un operator, care desfășoară un contract pe perioadă de urgență. Monitorizând acest contract, am sesizat foarte multe neconformități. Am propusasta ADI-ului, rezilierea contractului de salubrizare.

În urma sesizărilor repetate făcute de localnici, firma a promis că va ridica gunoiul cât mai repede.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Mormane de gunoi lăsate în urmă după grătarele la iarbă verde de 1 mai. Ambalaje și cauciucuri lăsate în urmă de petrecăreți
Mormane de gunoi lăsate în urmă după grătarele la iarbă verde de 1 mai. Ambalaje și cauciucuri lăsate în urmă de petrecăreți

A rămas dezastru în urma celor care au petrecut ziua de 1 mai în natură. După ce s-au bucurat de grătarele încinse și vremea bună care le-a permis să se relaxeze în aer liber, au lăsat în urmă mormane de gunoi.

Senator rus, după ce Maia Sandu a interzis simbolurile Z și V: Republica Moldova va ajunge
Senator rus, după ce Maia Sandu a interzis simbolurile Z și V: Republica Moldova va ajunge "la coșul de gunoi al istoriei"

Politicienii din Rusia au reacţionat dur după ce președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a promulgat, marți, o lege prin care sunt interzise simbolurile invaziei armatei ruse în Ucraina, literele "Z" și "V".

Câteva refugiate din Ucraina au curățat plaja din Mamaia, din propria inițiativă
Câteva refugiate din Ucraina au curățat plaja din Mamaia, din propria inițiativă

Recunoscătoare pentru ajutorul pe care l-au primit, refugiatele din Ucraina vor să întoarcă binele și se implică acolo unde e nevoie de ele.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.