Cea mai lungă eclipsă parțială din ultimele șase secole, vânată de astronomii din toată lumea. Se va repeta abia în 2669

×
Codul embed a fost copiat

Cea mai lungă eclipsă parțială de Lună din ultimele șase secole a avut loc în noaptea de joi spre vineri.

Fenomenul, care a durat 3 ore și jumătate, a putut fi văzut cel mai bine de pe continentul Americii de Nord şi o mare parte din America de Sud. Potrivit specialiștilor NASA, nicio altă eclipsă nu va mai ține atât de mult în acest secol.

În tradiția americană, luna plină din noiembrie este denumită luna castorului, pentru că în această lună a anului simpaticele animale se pregătesc de iernat. Așa că, cea mai lungă eclipsă din ultima jumătate de mileniu a fost numită Eclipsa Lunii Castorului.

Resi Baucco, specialistă la Observatorul Lowell: „Această eclipsă a fost anunțată în presă ca fiind cea mai lungă eclipsă parțială ce are loc după foarte multă vreme. Este de fapt cea mai lungă eclipsă parțială din 1440 și va fi cea mai lungă până în 2669.”

Cum vânătorii de eclipse nu vor mai avea parte de un fenomen de o asemenea durată prea curând, s-au pregătit până la cel mai mic detaliu.

Citește și
eclipsa de soare, SUA, Europa
VIDEO. Imagini uimitoare din timpul eclipsei de soare. Cum s-a văzut în SUA și Canada
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Eduardo Mlawer, avocat și pasionat de astronomie: „Timp de două zile am încărcat toate bateriile și ne-am asigurat că totul funcționează și ne-am gândit foarte mult la ce telescop și lentile să folosim.”

Un tânăr din Mexic spera să poată urmări eclipsa pe tot parcursul celor trei ore și jumătate, însă cerul înnorat nu l-a lăsat.

Eduardo Mlawer, avocat și pasionat de astronomie: „Eclipsa a început, ei bine, ceea ce se întâmplă acum este că Soarele este situat în spatele Pământului, din poziția în care privim, iar luna se află tot în direcția în care ne uităm, astfel că umbra Pământului este proiectată asupra Lunii și încetul cu încetul conul de umbră va începe să ascundă Luna.”

Eclipsele de Lună apar atunci când Pământul trece printre Soare și Lună, iar umbra planetei cade asupra Lunii. Această eclipsă a fost aproapte totală în America de Nord și o mare parte din America de Sud. Azi-noapte eclipsa parțială a putut fi zărită în câteva zone din Europa de Vest, estul Australiei, Japonia și Noua Zeelandă.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Prima eclipsă de soare din 2021 s-a văzut și în România. Imagini spectaculoase
Prima eclipsă de soare din 2021 s-a văzut și în România. Imagini spectaculoase

Prima eclipsă de soare din 2021 s-a văzut și în Romania. Evenimentul astronomic a putut fi observat însă doar în jumătatea de nord a țării, iar la noi a apărut ca o eclipsă parțială.

VIDEO. Imagini uimitoare din timpul eclipsei de soare. Cum s-a văzut în SUA și Canada
VIDEO. Imagini uimitoare din timpul eclipsei de soare. Cum s-a văzut în SUA și Canada

O eclipsă de soare traversează, joi, cerul din emisfera nordică, pe o fâşie de aproximativ 500 de kilometri, din Canada până în Siberia, trecând prin Europa, unde este doar parţială, dar totuşi periculoasă pentru ochi.

Eclipsa parțială de soare, vizibilă joi în România pentru o oră și 20 de minute
Eclipsa parțială de soare, vizibilă joi în România pentru o oră și 20 de minute

Eclipsa parțială de soare, un eveniment astronomic rar, va fi vizibil joi în jumătatea de nord a ţării.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă