Ce tatuaj și-a făcut o tânără de 19 ani. „M-a lăudat că sunt așa curajoasă”

tatuaj mâncare chinezească
LAD Bible

O fată de 19 ani din Marea Britanie și-a tatuat comanda preferată de la un restaurant chinezesc, după ce a făcut un pariu cu mama ei.

Ellie Campbell, o tânără în vârstă de 19 ani din orașul Horsham, Marea Britanie a vrut să își facă un tatuaj, relatează LADbible.com.

Mama lui Ellie a făcut, în glumă, un pariu că fiica sa nu va avea curaj să își tatueze comanda preferată de la restaurantul chinezesc. Pariul a fost pus, bineînțeles, pe o comandă.

Astfel, tânăra și-a tatuat pe corp: „Pui dulce-acrișor, tăiței cu vită, orez prăjit cu ou și chiftele de pui”.

„Inițial, am facut pariul, mama a spus că o sa îmi facă cinste cu mâncare chinezească dacă îl fac. Nu credea că o să fac asta. Cred că dacă ea plătește, vrea să merg să dau comanda direct cu tatuajul meu nou”, a spus Ellie râzând.

Citește și
Puk Kireka
Bărbatul cu un tatuaj imens pe față se plânge că nu își găsește job. Ce reprezintă desenul

„Este primul meu tatuaj. Nu am fost niciodată prea hotărâtă în ceea ce privește tatuajele, dar nu mă dau înapoi de la un pariu”, a adăugat fata.

Ellie a povestit despre șocul pe care l-a avut artistul de tatuaje în momentul în care a aflat ce urmează să facă.

„I-am spus că este comanda mea de la restaurantul chinezesc și întâi a râs, credea că glumesc. Dar i-am spus că vorbesc serios. M-a lăudat că sunt așa curajoasă”, a spus Ellie.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Drake vrea să-și tatueze chipul lui Celine Dion. Artista: „Pot vorbi cu mama ta!”
Drake vrea să-și tatueze chipul lui Celine Dion. Artista: „Pot vorbi cu mama ta!”

Rapperul canadian Drake, cunoscut şi pentru că are tatuaje care îi reprezintă pe Denzel Washington, Aaliyah, Sade, The Beatles şi Rihanna, şi-a manifestat dorinţa de a avea unul nou, cu Celine Dion.

Bărbatul cu un tatuaj imens pe față se plânge că nu își găsește job. Ce reprezintă desenul
Bărbatul cu un tatuaj imens pe față se plânge că nu își găsește job. Ce reprezintă desenul

Un tânăr care a recunoscut că a fost gangster, cu un tatuaj masiv de pe față desenat în roșu și negru, se plânge că nu își poate găsi un loc de muncă.

Tatuajele pe față, gât sau mâini pot scădea șansele de angajare. Liceenii, sfătuiți să aștepte
Tatuajele pe față, gât sau mâini pot scădea șansele de angajare. Liceenii, sfătuiți să aștepte

Un tatuaj făcut în adolescență, pe față, pe gât sau pe mâini, poate scădea serios șansele de angajare. E unul dintre argumentele cu care artiștii încearcă să îi convingă pe liceenii care vor un tatuaj să mai aștepte.

Ariana Grande, ținta glumelor. Ce înseamnă de fapt în japoneză tatuajul făcut pe palmă
Ariana Grande, ținta glumelor. Ce înseamnă de fapt în japoneză tatuajul făcut pe palmă

Cântăreața Ariana Grande și-a reparat tatuajul în japoneză pe care și l-a făcut recent în palmă, după ce a fost ridiculizată pe rețelele de socializare, relatează CNN.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă