Caz inedit în Pitești. Localnicii sunt speriați că două berze nu au părăsit cuibul

×
Codul embed a fost copiat

Situație inedită într-un cartier mărginaş din Piteşti. Două berze, mama și pui, au devenit atracţia zonei, mai ales că oamenii nu sunt obişnuiţi să le vadă, în această perioadă, la noi în ţară.

Localnicii se tem însă că păsările nu vor mai rezista mult, dacă nu sunt luate şi duse la căldură. În ultimele două nopţi în Piteşti au fost minus 9 grade Celsius.

Berzele vin în fiecare vară în oraş, însă toamna obişnuiau să plece spre ţările calde. Anul acesta, însă, una dintre ele a rămas în cuib împreună cu puiul.

În urmă cu câteva zile, când au văzut că temperaturile scad simţitor, locuitorii au sunat la 112. Păsările s-au speriat, însă, de lumina puternică a proiectoarelor folosite de militari.

Localnic: „După ce au venit pompierii, au ridicat scara, s-au chinuit oamenii să prindă berzele şi pe cea de aicea şi pe cea de acolo şi n-au reuşit, au fugit! Poate se găseşte altă metodă, să vină să le ia. Că nu mai rezista mult, vă spun că nu mai rezistă! Uitaţi-vă şi dumneavoastră în ce situaţie arată. Două zile la rând a fost numai 9 grade cu minus."

Citește și
aplicatie barza
Aplicația care ajută la numărătoarea cuiburilor de berze
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Potrivit martorilor, barza ar fi rămas aici deoarece puiul ei nu era pregătit de zbor, când au plecat stolurile. Oamenii cer ajutorul specialiştilor. Aceștia se tem că păsările vor muri în câteva zile de frig, dacă nu sunt duse la adăpost.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Gunoaiele românilor au ajuns în cuiburile berzelor. Ce au descoperit biologii, revoltați
Gunoaiele românilor au ajuns în cuiburile berzelor. Ce au descoperit biologii, revoltați

Biologii Societății Ornitologice din România au fost neplăcut surprinși în timpul unei acțiuni de inelare ornitologică din Dobrogea, în Tulcea, care a avut loc în luna iunie.

Aplicația care ajută la numărătoarea cuiburilor de berze
Aplicația care ajută la numărătoarea cuiburilor de berze

Barza, cea mai cunoscută dintre păsările sălbatice de la noi, este în centrul atenției luna aceasta.

O barză a traversat strada pe trecerea de pietoni. Reacția polițiștilor
O barză a traversat strada pe trecerea de pietoni. Reacția polițiștilor

Imagini rare, surprinse în Lituania.  O barză a făcut pauză de zbor și a mers o bucată de drum pe jos. Când a traversat strada, a făcut-o tacticos, dar cât se poate de civilizat și corect, pe trecerea de pietoni.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.