Caravane medicale în satele izolate din România. Consultațiile sunt gratuite

×
Codul embed a fost copiat

Locuitorii din satele izolate, din munțîi României, sunt invitați la consultațîi sau analize medicale. Vin doctorii la ei, cu ajutorul unei caravane și îi învață cum să acorde ajutor în cazul unei urgențe.

De asemenea, doritorii se pot vaccina anti-COVID. Prima oprire a caravanei a fost chiar lângă Sarmisegetusa.

Peste 200 de oameni au coborât din Munții Orăștiei. Îi așteptau 20 de medici în cabinete medicale improvizate în rulote, în cadrul unei caravane. Specialiștii Centrului Universitar Timișoara și ai Spitalului din Orăștie i-au consultat, le-au făcut analize și le-au arătat cum pot ajută o persoană în caz de urgență medicală.

Medicii au încercat să-i instruiască în primul rând pe liderii comunităților: preoți, funcționari, primari.


Mai ales că analizele și testele pentru cardiologie, neurologie, ORL și oftalmologie au fost gratuite.

Citește și
Vaccinare
Un brazilian s-a vaccinat împotriva Covid de cinci ori. Autorităţile încearcă să afle cum a fost posibil acest lucru
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

„Au fost 10 specialități. Se asigură măsurători și ochelari gratuiți pentru cei care sunt descoperiți cu tulburări de vedere”, a spus prof. dr. Dorel Sandesc, președintele Asociației AȚI Timișoara.

Localnicii au fost bucuroși că li s-a oferit această ocazie. Cei mai mulți nu au văzut un spital de câțiva ani.

„Suntem de pe dealuri și nu putem să mergem la spitale. Suntem mai izolați acolo lângă vite. Ne bucurăm că or venit și ne-or ajutat”, a spus un localnic.

„Nu am mai fost la spital de doi ani. Nu am făcut analize. Am avut soțul bolnav”, a transmis o localnică.

Cât au așteptat rezultatele analizelor, oamenii au putut să vadă filme documentare cu daci și români.

Pe lângă analizele, cei care au dorit au fost vaccinați împotriva COVID-19.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un cercetător avertizează asupra unei noi variante a coronaviruslui: COVID-22. „Ar putea fi chiar mai rău”
Un cercetător avertizează asupra unei noi variante a coronaviruslui: COVID-22. „Ar putea fi chiar mai rău”

Un cercetător elvețian avertiează cu privire la posibilitatea apariției unei noi „super variante” a coronavirusului care ar putea combina tulpinile existente.

Un brazilian s-a vaccinat împotriva Covid de cinci ori. Autorităţile încearcă să afle cum a fost posibil acest lucru
Un brazilian s-a vaccinat împotriva Covid de cinci ori. Autorităţile încearcă să afle cum a fost posibil acest lucru

Un bărbat din Rio de Janeiro s-a vaccinat împotriva Covid-19 de cinci ori, cu seruri de la Pfizer, Coronavac şi AstraZeneca. Acum el va trebui să dea explicaţii despre cum am putut primi cinci doze de vaccin într-un interval de zece săptămâni.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie. 

 

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.