Adopția devine simplă la Praga. Poți lua acasă un cățeluș chiar de la cursurile de yoga

×
Codul embed a fost copiat

„Puppy yoga”, adică yoga alături de căței - este un concept tot mai popular, în întreaga lume. Dar o sală de sport din Praga vine cu o nouă idee.

Clienții pot să ia acasă orice cățeluș dintre cei care-i asistă la clasă. Iar cursanții admit că tentația e destul de mare.

De cele mai multe ori, nu se poate medita în liniște la orele de „puppy yoga”. Insă cei care vin la această sală de fitness din Praga au devenit dependenti de doza de drăgălășenie oferită de cățeluși.

Markéta Blahová, antrenoare yoga: „Unii clienți vin și ne spun de la început. Azi nu cred că o să fac prea multă mișcare, vreau doar să-i îmbrățișez pe micuți. Dar, bineînțeles, sunt și oameni care vor să se antreneze, să facă exerciții, și să ai un astfel de puiuț lângă tine nu are cum să nu-ți dea un impuls. Acest concept („puppy yoga”) funcționează deja cu succes în Sydney sau în Marea Britanie, de exemplu, așa că am decis să-l aducem și aici, în Cehia.”

Contează foarte mult confortul clientului, desigur, dar și al cățeilor care iau parte la cursuri.

Citește și
festival
A început festivalul "Namaste India" în Grădina Botanică din București. Lecții de yoga și spectacole de dans Bollywood
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Markéta Blahová, antrenoare yoga: „În alte părți am văzut că există exerciții care îi implică și pe căței. De exemplu, cursanții îi ridică sau îi așază pe corpul lor în timpul exercițiior. Noi am ales să nu facem asta aici. Vrem să respectăm mai mult animalele, așa că avem o lecție de 45 de minute în care oamenii se întind, fac exercițiile, iar apoi, timp de 15 minute, doar se joacă cu cățeii. ”

Animalele sunt libere să se joace în voie, să doarmă, să mănânce dar de cele mai multe ori caută atenție.

Simpaticii patrupezi sunt aduși aici de la canise, iar doritorii pot oricând să ia cățelul preferat acasă.

Markéta Blahová, antrenoare yoga: „După un curs, o doamnă a ales să adopte un cățel de aici. Era un beagle, doamna s-a îndrăgostit imediat de el, așa că am pus-o în legătură cu crescătorul, iar ea este acum stăpâna câinelui. Asta ne face foarte fericiți și am vrea să facem în așa fel încât tot mai mulți câini să își găsească familii pe viitor.”

Așa că fondatorii proiectului vor să colaboreze și cu un adăpost pentru animale, nu doar cu crescători specializați, în speranța că tot mai mulți clienți vor dori să adopte un drăgălaș „maestru yoga”.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Poliția a descins într-o cafenea din UK, după ce a fost anunţată că a avut loc „o crimă în masă”. Despre ce era vorba de fapt
Poliția a descins într-o cafenea din UK, după ce a fost anunţată că a avut loc „o crimă în masă”. Despre ce era vorba de fapt

Poliţia a descins de urgenţă într-o cafenea din Marea Britanie, după ce a fost anunţată că a avut loc „o crimă în masă”. De fapt, era vorba despre un curs de yoga, la care participanţii erau în meditaţie.

A început festivalul
A început festivalul "Namaste India" în Grădina Botanică din București. Lecții de yoga și spectacole de dans Bollywood

În Capitală, cei care nu au plecat la munte sau la mare au parte de festivaluri sau evenimente în aer liber, care animă străzile sau Grădina Botanică. Mulți au redescoperit jocurile copilăriei sau parfumul Indiei.

Trei dintre cele mai uimitoare computere în 2023: Acer Predator Helios 300 Spatial LABS, Lenovo Yoga 9i, Dual Asus ROG ALLY
Trei dintre cele mai uimitoare computere în 2023: Acer Predator Helios 300 Spatial LABS, Lenovo Yoga 9i, Dual Asus ROG ALLY

Ne uităm astăzi la câteva dintre cele mai interesante computere de pe piață, prezentate de Marian Andrei la iLikeIT.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă