Un nou eveniment de anvergură va fi găzduit la Timișoara. Când va avea loc

×
Codul embed a fost copiat

S-a încheiat unul dintre cele mai de succes evenimente culturale din România. Este vorba despre expoziția Constantin Brâncuși de la Timișoara.  

S-a stat la coadă la intrare și în ultima zi. În patru luni, operele marelui sculptor au fost admirate de peste 130.000 de vizitatori. Duminică, unii au avut parte de o surpriză - un tur ghidat chiar de Doina Lemny, curatorul expoziției.

Evenimentul cultural a avut un succes răsunator. După patru luni, ușa pe care au intrat peste 130.000 de vizitatori a fost închisă. Ultimul tur al expoziției s-a terminat cu ropote de aplauze.

Vizitatoare:Nu mă așteptam să fie un tur surpriză. Cu tur ghidat. Am mai fost de două ori, dar nu puteam să ratez ultima zi și plec așa cu emoții pozitive și sper să revină”.

Vizitator:El a vrut să vină cu ceva nou pe piața de atunci. Exact ca și acum, ca să răzbești, trebuie să vii cu ceva nou, altfel te plafonezi. Ăsta e și motivul pentru care s-a depărtat de Rodin”.

Citește și
expozitie brancusi
Expoziția Brâncuși de la Timișoara se apropie de final. Speculanții au vândut bilete la suprapreț sau chiar false
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Unii dintre cei care au venit în ultima zi și-au cumpărat biletele acum o lună. Au fost și persoane care și-au încercat norocul la intrare.

Vizitator:Cred că o singură dată în viață reușești să vezi așa ceva. Am reușit în ultima zi. Ne bucurăm de ziua asta”.

Vizitator:Aș mai vedea de 20 de ori”.

Interesul pentru expoziție i-a surprins pe organizatori. Au fost cu 50.000 mai mulți oaspeți decât se așteptau.

Ovidiu Șandor, președintele Fundației ArtEncounters:Suntem copleșiți de reacția publicului. Cred că dacă existau de două ori mai multe bilete, de două ori mai mulți vizitatori ar fi existat”.

Doina Lemny, curatorul expoziției:Mi-e greu să mă și opresc acum și a fost un moment emoționant. Pentru că a fost o aventură frumoasă și pentru că am simțit că am transmis emoțiile mele vizitatorilor”.

Pentru a fi posibilă expoziția, autoritățile județene au investit peste 2,5 milioane de euro în infrastructura Muzeului Național de Artă. Astfel au adus clădirea la standardele cerute de muzeele care ne-au împrumutat operele.

Doina Lemny, curatorul expoziției:Ce zic eu că e un succes e faptul că am organizat-o într-un spațiu care nu era prea propice, prea adecvat expoziției, pe care l-am îmblânzit”.

Attila Kim, arhitectul expoziției:Lumina apare direct pe sculptură, sunetul nu mai există și în momentul în care parcurgem expoziția și deși suntem într-o sală plină de oameni, vedem doar lucrările în jurul nostru”.

În toamnă, Timișoara va găzdui încă un eveniment de anvergură.

Filip Petcu, directorul Muzeului Național de Artă Timișoara: Ne pregătim pentru a pune bazele unui nou proiect. E vorba de marele Carravagio”.

La închiderea oficială a expoziției Brâncuși a fost prezent și guvernatorul Băncii Naționale. Mugur Isărescu a anunțat lansarea unei monede omagiale din argint.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Expoziția „Constantin Brâncuși” de la Timișoara a luat sfârșit. Operele au fost admirate de peste 130.000 de vizitatori
Expoziția „Constantin Brâncuși” de la Timișoara a luat sfârșit. Operele au fost admirate de peste 130.000 de vizitatori

S-a încheiat unul dintre cele mai de succes evenimente culturale din România. Este vorba despre expoziția „Constantin Brâncuși” de la Timișoara. Inclusiv în ultima zi s-a stat la coadă la intrare.

Expoziția Brâncuși de la Timișoara se apropie de final. Speculanții au vândut bilete la suprapreț sau chiar false
Expoziția Brâncuși de la Timișoara se apropie de final. Speculanții au vândut bilete la suprapreț sau chiar false

Sunt ultimele zile ale expoziției „Brâncuși” de la Timișoara, care a adunat în mai puțin de patru luni peste 120.000 de vizitatori.  

Cozi interminabile în ultimele zile ale a expoziţiei lui Constantin Brâncuși de la Timișoara
Cozi interminabile în ultimele zile ale a expoziţiei lui Constantin Brâncuși de la Timișoara

Sunt ultimele trei zile ale expoziției operelor lui Constantin Brâncuși de la Timișoara.

Momentul accidentului în care a fost implicat un troleibuz din Timișoara. Un șofer inconștient i-a tăiat calea
Momentul accidentului în care a fost implicat un troleibuz din Timișoara. Un șofer inconștient i-a tăiat calea

Inconștiența unui șofer de 42 de ani putea avea urmări grave. Vineri dimineță, în Timișoara, el a vrut să intre cu mașina de pe banda a doua a unui bulevard într-o benzinărie și a fost lovit de un troleibuz.

O fetiţă de 4 ani şi mama sa, rănite după ce autobuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident în Timișoara
O fetiţă de 4 ani şi mama sa, rănite după ce autobuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident în Timișoara

O fetiţă de 4 ani şi mama sa au fost rănite după ce autobuzul în care se aflau s-a ciocnit cu un autoturism vineri, pe o stradă din Timişoara.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.