Cine este românca după care a fost numită o piață dintr-un oraș din Italia. A fost ridicat un monument în onoarea ei

×
Codul embed a fost copiat

Un emoționant spectacol a avut loc duminică în București, în memoria coregrafei Mihaela Atanasiu, care ar fi împlinit 80 de ani. În plus, publicul a aflat povestea artistei, spusă cu ajutorul fotografiilor.  

Sute de oameni au urmărit spectacolul intitulat „Vitraliul unei Vieți”, pus în scena la Teatrul de Opereta și Musical „Ion Dacian” din Capitală.

Andreea Toma, coregraf:Este o poveste de viață în care cred că se regăsește toată lumea. Muzica este superbă, de la Aznavour la Zaz Elvis și Quincy Jones. Este o poveste de viață a unei doamne ajunsă la o anumită vârstă și care își trăiește etapele de până atunci - cu dezamăgiri, cu împliniri, cu speranțe”.

Aglaia Ghoerghe, fost coregraf: „Plină de bucurie după acest spectacol. Cineva s-a gândit să facă un spectacol despre noi, despre problemele noastre”.

Evenimentul a fost organizat în memoria Mihaelei Atanasiu - balerină, coregrafă și pedagog, ce și-a dedicat viața dânsului, atât în țară, cât și în străinătate. Și-a început cariera la Opera Națională din Iași, unde a fost angajată timp de un deceniu. Apoi a ajuns la Teatrul de Operă din Bucureşti, iar în 1989 a plecat în Italia, pentru a fi profesoară. Duminică, în cadrul unei expoziții, publicul a avut ocazia să vadă fotografii care spun povestea artistei.

Citește și
Carmen Dell'Orefice - 13
Cum arată cel mai în vârstă supermodel din lume. La 15 ani a semnat un contract cu Vogue | GALERIE FOTO
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Floriean Constantin, organizator: Unul din cei mai inspirați coregrafi pe care România i-a dăruit artei dansului. Fotografiile sunt adunate de la foști colegi pe care i-am avut, pe care i-am avut în trupă".

Mihaela Atanasiu a murit în Italia în 1995 și a fost înmormântată în Cimitirul Ghencea din București. O piață din orașul din Peninsulă, unde și-a trăit ultimii ani, îi poartă numele. Acolo a fost ridicat și un monument dedicat coregrafei.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Spectacol pe scena Operei Naționale București. Balerinii români au dansat alături de un star: ”E o mare onoare pentru mine”
Spectacol pe scena Operei Naționale București. Balerinii români au dansat alături de un star: ”E o mare onoare pentru mine”

A fost o seară de poveste pe scena Operei Naționale București. Una dintre cele mai mari academii de balet din România și-a prezentat tinerele talente, alături de dansatori renumiți din țara noastră.  

Cum arată cel mai în vârstă supermodel din lume. La 15 ani a semnat un contract cu Vogue | GALERIE FOTO
Cum arată cel mai în vârstă supermodel din lume. La 15 ani a semnat un contract cu Vogue | GALERIE FOTO

Carmen Dell'Orefice este cunoscută ca fiind cel mai în vârstă model în activitate din lume. A fost descoperită în drum spre clasa de balet la 13 ani și a pozat pentru prima copertă Vogue la 15 ani.

 

Un soldat ucrainean care și-a pierdut ambele picioare pe front a devenit superstar de balet | FOTO
Un soldat ucrainean care și-a pierdut ambele picioare pe front a devenit superstar de balet | FOTO

Oleksandr Bydko, în vârstă de 27 de ani, a rămas fără ambele picioare după ce a fost aruncat în aer într-un tranșeu de pe frontul Ucrainei. Însă, soldatul ucrainean a devenit un balerin celebru.

„La piață. Revuluția”, un spectacol de operă și balet cu decor realizat din deșeuri electrice. Detalii la iLikeIT
„La piață. Revuluția”, un spectacol de operă și balet cu decor realizat din deșeuri electrice. Detalii la iLikeIT

Decorul unui spectacol de operă și balet de la Opera Națională din București a fost realizat din deșeuri electrice.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă