Prima reacție a României după eșecul votului pentru Brexit. Ce se întâmplă cu cetățenii români

George Ciamba
Agerpres

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a declarat, marţi seară, că şansele unui Brexit fără acord sunt tot mai crescute şi trebuie evaluate opţiunile rămase pe masă.

 

”Avem nevoie de un răspuns concret de la Londra, bazat pe sprijin politic intern, pentru a avansa o soluţie realistă”, a declarat Ciamba, relatează news.ro.

”Am văzut rezultatele din parlamentul britanic. Nu este o veste deloc bună. Cu părere de rău trebuie să spun că în acest moment şansele unui no deal sunt tot mai crescute. Vom vedea care sunt opţiunile rămase pe masă. Cert este că UE, în ansamblul său, a arătat deschidere în a găsi o soluţie benefică pentru ambele părţi. Avem nevoie de un răspuns concret de la Londra, bazat pe sprijin politic intern, pentru a avansa o soluţie realistă”, a scris, marţi seară, pe Twetter, George Ciamba.

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene spune că se vor continua eforturile pentru protejarea drepturilor românilor din Marea Britanie.

Citește și
Theresa May
Acordul privind Brexitul a fost respins, pentru a doua oară, de Parlamentul britanic
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

”În calitate de #RO2019EU vom avansa în implementarea planului de contingenţa de la nivelul instituţiilor europene. Vom continua eforturile în vederea protejării drepturilor cetăţenilor români din Marea Britanie. Totodată, vom proteja drepturile cetăţenilor britanici în România”, a mai scris Ciamba.

Acordul privind Brexitul a fost respins marţi seară, de Camera Comunelor. Votul a fost de 391 la 242 şi a fost urmat de discursul premierului Theresa May.

Premierul a precizat că Parlamentul urmează să hotărască dacă Regatul Unit va ieşi din Uniunea Europeană (UE) fără acord şi o eventuală amânare a Brexitului.

Un purtător de cuvânt la preşedintelui Consiliului European Donald Tusk a declarat că, în condiţiile în care mai sunt doar 17 zile până la data de 29 martie, votul de marţi seară a crescut semnificativ perspectiva unui Brexit fără acord.

"Dacă există o soluţie, aceasta poate fi găsită doar de Londra", a spus el, conform BBC.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Parlamentul britanic votează miercuri dacă UK iese din UE fără acord. Reacția Theresei May
Parlamentul britanic votează miercuri dacă UK iese din UE fără acord. Reacția Theresei May

Premierul Theresa May a anunțat, imediat după respingerea acordului revizuit privind Brexit, că parlamentarii vor vota, miercuri, dacă Marea Britanie va părăsi UE fără acord.

Acordul privind Brexitul a fost respins, pentru a doua oară, de Parlamentul britanic
Acordul privind Brexitul a fost respins, pentru a doua oară, de Parlamentul britanic

Acordul premierului Theresa May privind Brexit a fost respins, pentru a doua oară. Un număr 391 de parlamentari au votat "împotrivă" față de 242 "pentru".

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă