Brexit: Theresa May îi va trimite lui Donald Tusk o cerere pentru amânarea ieşirii din UE

Brexit
iStock

Premierul britanic Theresa May îi va trimite marţi sau miercuri preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, o scrisoare ce va conţine solicitarea unei amânări a Brexitului. 

Anunțul a fost făcut marţi de purtătorul de cuvânt al executivului de la Londra, citat de agenţia Reuters, potrivit Agerpres.

Echipa premierului May împreună cu principalii miniştri au discutat marţi timp de 90 de minute, inclusiv despre implicaţiile deciziei preşedintelui Camerei Comunelor, John Bercow, care a estimat că guvernul nu poate supune pentru a treia oară votului acestei camere a parlamentului acordul privind Brexitul respins deja de două ori, cu excepţia cazului în care acest document va fi revizuit substanţial.

Potrivit unei informaţii difuzate de editorul politic al BBC, Laura Kuenssberg, premierul Theresa May ar urma să le ceară liderilor europeni amânarea Brexitului până la finalul lunii iunie, cu opţiunea unei amânări prelungite pentru încă doi ani.

Conform unei surse citate de BBC, la reuniunea guvernului desfăşurată marţi oficialii britanici nu au ajuns la un consens, în timp ce o altă sursă a deplâns faptul că Theresa May evită din nou să ia o decizie, deşi ar prefera o amânare scurtă pentru a încerca să găsească o cale de a a obţine aprobarea acordului de retragere din UE.

Citește și
Acordul privind Brexit ar putea să nu mai fie votat
Motivul pentru care un ministru francez și-a botezat pisica Brexit
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Planul Theresei May era să supună săptămâna aceasta încă o dată votului Camerei Comunelor acordul privind Brexitul, respins de două ori în special din cauza clauzei de ''backstop'' pentru frontiera nord-irlandeză, care poate menţine pe termen nedefinit Regatul Unit în uniunea vamală europeană. Abia apoi, dacă acordul ar fi fost totuşi aprobat, Theresa May dorea să ceară UE o amânare a Brexitului până pe 30 iunie, pentru a se putea adopta legislaţia necesară, iar dacă şi a treia oară acordul ar fi fost respins în Camera Comunelor şefa guvernului intenţiona să le solicite liderilor europeni o amânare a Brexitului pentru mai mult timp. Însă decizia lui John Bercow a dat peste cap acest plan.

Liderii europeni trebuie să se pronunţe asupra oricărei amânări la summitul din 21-22 martie, în condiţiile în care data Brexitului este stabilită în prezent pentru 29 martie. Potrivit ministrului belgian de externe, Didier Reynders, liderii europeni ar putea să se abţină deocamdată să ia o decizie privind amânarea Brexitului, aşteptând să vadă ce decizii se iau la Londra.

La rândul său, un oficial al preşedinţiei franceze a estimat că în lipsa unui nou vot în parlamentul britanic şi în lipsa unor propuneri alternative, ne vom îndrepta către un ''no-deal'', respectiv ieşirea Regatului Unit din UE fără un acord.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Dăncilă face promisiuni românilor din Marea Britanie: ”Aceste drepturi sunt garantate”
Dăncilă face promisiuni românilor din Marea Britanie: ”Aceste drepturi sunt garantate”

Guvernul va adopta un memorandum care va pune bazele modificărilor legislative, astfel ca toţi cetăţenii britanici din România "să poată continua să locuiască, să muncească şi să studieze în ţară fără a întâmpina dificultăţi".

Motivul pentru care un ministru francez și-a botezat pisica Brexit
Motivul pentru care un ministru francez și-a botezat pisica Brexit

Acordul pentru Brexit negociat de Theresa May pare mort şi îngropat. Parlamentul îl respinsese deja de două ori, dar şefa guvernului britanic avea de gând să-l mai supună o dată la vot înainte de summitul Uniunii de săptămâna aceasta.

Marea Britanie ar putea să nu mai părăsească UE niciodată. Avertismentul Theresei May
Marea Britanie ar putea să nu mai părăsească UE niciodată. Avertismentul Theresei May

Premierul britanic Theresa May a avertizat parlamentarii britanici că, dacă nu vor susţine acordul Brexitului a treia oară când va fi propus, atunci Bruxellesul ar putea insista pentru o amânare de lungă durată.

Parlamentarii britanici au votat pentru amânarea ieșirii din UE. Care este noul termen
Parlamentarii britanici au votat pentru amânarea ieșirii din UE. Care este noul termen

Parlamentul britanic a pus capăt, joi seara, speranţelor celor care nu vor Brexit. Propunerea unui laburist de a organiza un al doilea referendum a fost respinsă cu 334 de voturi la 85.

Comisia Europeană: Amânarea Brexitului necesită acordul tuturor statelor membre UE
Comisia Europeană: Amânarea Brexitului necesită acordul tuturor statelor membre UE

Comisia Europeană a transmis joi seară o reacție după ce Parlamentul britanic a decis să respingă un al doilea referendum și să ceară o amânare a termenului de 29 martie, prevăzut pentru BREXIT.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.