Șeful ANPC, Horia Constantinescu, candidează la Primăria Constanța din partea PSD

horia constantinescu
Facebook/ Horia Constantinescu

Horia Constantinescu, șeful ANPC, va candida la Primăria Constanța din partea PSD, în timp ce pentru șefia Consiliuliui Județean Constanța social-democrații merg pe mâna lui Cătălin Grasa, fostul manager al Spitalului Județean Constanța.

Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), va candida pentru Primăria Constanța din partea PSD, scrie Replica de Constanța.

Pe de altă parte, candidatul PSD pentru șefia Consiliului Județean Constanța este Cătălin Grasa, fost manager al Spitalului Județean Constanța, mai arată sursa citată.

Candidaturile celor doi au fost validate miercuri de Biroul Politic Național al PSD, după ce conducerea centrală a dat mână liberă organizației de la malul mării să-și desemneze singură oamenii pe care va miza la alegerile de pe 9 iunie.

Actualul primar al Constanței, susținut de PNL pentru încă un mandat 

Interesant este faptul că Horia Constantinescu va face echipă cu fostul primar social-democrat Decebal Făgădău, iar pesediștii constănțeni nu au explicat deocamdată în ce constă acest duet.

Citește și
horia constantinescu
Vânzător dintr-o piață din București, către șeful ANPC: ”Hai să ne omorâm! Mă duc la pușcărie, nu mi-e frică de tine!” VIDEO
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Anunțul PSD vine după ce PNL și-a lansat, la rândul său, candidații pentru alegerile locale de la malul mării. Astfel, liberalii merg în continuare pe mâna actualului edil Vergil Chițac pentru Primăria Constanța, în timp ce pentru președinția CJC mizează pe Florin Mitroi, actualul primar al comunei Valu lui Traian.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Președintele ANPC, precizări despre tragedia de la Ferma Dacilor: „Nu consider că trebuie să îmi dau demisia”
Președintele ANPC, precizări despre tragedia de la Ferma Dacilor: „Nu consider că trebuie să îmi dau demisia”

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, a afirmat, vineri, că nu se consideră vinovat pentru tragedia de la Ferma Dacilor.

 

Vânzător dintr-o piață din București, către șeful ANPC: ”Hai să ne omorâm! Mă duc la pușcărie, nu mi-e frică de tine!” VIDEO
Vânzător dintr-o piață din București, către șeful ANPC: ”Hai să ne omorâm! Mă duc la pușcărie, nu mi-e frică de tine!” VIDEO

Un vânzător dintr-o piață volantă din București a avut o izbucnire violentă la adresa șefului ANPC, Horia Constantinescu, după ce acesta i-a reproșat că produsele sale nu sunt tradiționale. ”Hai să omorâm! Mă duc la pușcărie!”, i-a strigat bărbatul.

Șeful ANPC, despre verificarea averii la cererea USR: Iahtul plutește în mintea acestui parlamentar și a lui Clotilde Armand
Șeful ANPC, despre verificarea averii la cererea USR: Iahtul plutește în mintea acestui parlamentar și a lui Clotilde Armand

Horia Constantinescu susține că acuzațiile USR privind averea sa ”dubioasă” sunt o ”fumigenă”, dar recunoaște că nu a fost niciodată un om sărac.

Horia Constantinescu, despre acuzațiile lui Clotilde Armand ca ia bani de la un club din Herăstrău: ”Mintea unei țațe!”
Horia Constantinescu, despre acuzațiile lui Clotilde Armand ca ia bani de la un club din Herăstrău: ”Mintea unei țațe!”

Șeful ANPC, Horia Constantinescu, a spus că nu ia bani de la un club din Herăstrău, așa cum a spus primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, iar astfel de încasări ascunse se află doar ”în mintea acestei țațe”.

 

Clotilde Armand: Un club din Herăstrău care încalcă legea ”îi plătește chirie șefului ANPC”. ”Au protecție direct în Guvern”
Clotilde Armand: Un club din Herăstrău care încalcă legea ”îi plătește chirie șefului ANPC”. ”Au protecție direct în Guvern”

Un club din Herăstrău care încalcă legea ”îi plătește chirie șefului ANPC, secretarul detsta Horia Constantinescu, prin offshore-ul familiei din Panama”, susține primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

 

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.