„Nu luați democrația ca pe un dat". Într-un clip emoționant, Parlamentul European îi îndeamnă pe tineri să iasă la vot

×
Codul embed a fost copiat

„Aveți grijă de democrație, când nu vom mai fi". Este mesajul emoționant, al unor bunici, din mai multe țări europene, inclusiv România, către nepoții lor, și tânăra generație.

Seniorii, spun povești tulburătoare, despre vremurile de război, și despre cum a fost câștigată democrația, într-un clip lansat luni, de Parlamentul European, care încearcă astfel să-i convingă pe europeni, să voteze la alegerile din 9 iunie.

Mesajul este să nu-i lăsăm pe alții să decidă în locul nostru și să nu uităm că democrația nu este un dat.

Trăim vremuri complicate, în care simțim poate că democrația ne este amenințată, iar votul rămâne arma cu care 370 de milioane de locuitori ai Uniunii Europene pot lupta pentru a apăra acest drept pentru care bunicii noștri au luptat să-l aibă, unii chiar cu prețul vieții.

Uniunea Europeană își va alege europarlamentarii în perioada 6-9 iunie. România va ieși la vot pe 9 iunie.

Citește și
vot
Cum se desfășoară cele mai mari alegeri democratice din lume. Peste un miliard de voturi pot fi exprimate
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Campania Parlamentului European are un mesaj foarte clar - folosește-ți votul, nu-i lăsa pe alții să decidă pentru tine.

Videoclipul de patru minute ne reamintește cu emoție că trebuie să avem grijă de democrație pentru că nu este un dat. Mesajul este transmis prin vocea unor bunici din 10 țări ale Uniunii Europene. Bunicii se adresează nepoților.

Printre ei se află și o bunică din România. Are 84 de ani și a fost model, imaginea unui brand de haine românesc. Când avea 30 de ani a ocupat locul patru la Campionatul Mondial de Caiac-Canoe și a fost de șase ori campion național. Ea se adresează nepoatei sale de 26 de ani.


 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ce înseamnă că Iohannis e în cărți pentru șefia Comisiei Europene
Ce înseamnă că Iohannis e în cărți pentru șefia Comisiei Europene

Noi spunem oamenilor înainte de alegeri ce vom face cu votul lor după alegeri și spunem oamenilor că dacă vom câștiga alegerile, o vom propune pe Ursula von der Leyen președinte pentru un al doilea mandat.

Cum se desfășoară cele mai mari alegeri democratice din lume. Peste un miliard de voturi pot fi exprimate
Cum se desfășoară cele mai mari alegeri democratice din lume. Peste un miliard de voturi pot fi exprimate

Un miliard de alegători sunt aşteptaţi la urne între 19 aprilie şi 1 iunie pentru alegerile generale din India. Sondajele arată că, BJP, partidul naţionalist hindus, rămâne favorit.

Edilul Mihai Chirica și numeroși funcționari din Primăria Iași, trimiși în judecată de DIICOT, în prag de alegeri
Edilul Mihai Chirica și numeroși funcționari din Primăria Iași, trimiși în judecată de DIICOT, în prag de alegeri

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul "Veranda", în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de construire, beneficiar fiind omul de afaceri Cristin Zămosteanu.

Alegeri europarlamentare 2024. Cele mai multe candidate sunt pe listele REPER, AUR şi SOS România
Alegeri europarlamentare 2024. Cele mai multe candidate sunt pe listele REPER, AUR şi SOS România

Aproape o treime dintre candidaţii propuşi de partide pentru alegerile europarlamentare din iunie 2024 sunt femei, potrivit unui raport publicat de Expert Forum.

Deși mai sunt două luni până la alegeri, parlamentarii și-au luat deja liber
Deși mai sunt două luni până la alegeri, parlamentarii și-au luat deja liber

Mai sunt două luni până la primele alegerile din acest an, dar parlamentarii și-au luat deja liber.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.